Experții avertizează: Val de gripă neobișnuit
Gripa lovește neobișnuit de devreme continentul european, iar apariția unei noi subvariante H3N2 ridică semne serioase de întrebare în rândul specialiștilor.
Sezon gripal început cu o lună mai devreme
Potrivit unui raport al Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), cazurile de gripă sunt depistate cu 3–4 săptămâni mai devreme față de sezoanele precedente.
Documentul acoperă statele UE, Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
Răspândirea accelerată este atribuită unei noi subclade a virusului gripal A (H3N2), denumită K, deja observată și în Marea Britanie, unde există indicii ale unui sezon gripal mai sever decât în mod normal.
„Timpul este esențial” – apel la vaccinare
Edoardo Colzani, expert în virusuri respiratorii la ECDC, avertizează că imunizarea nu trebuie amânată:
„Observăm o creștere a detecțiilor mult mai devreme decât de obicei. Timpul este esențial. Vaccinarea acum este una dintre cele mai eficiente modalități de protecție.”
Experții avertizează: Val de gripă neobișnuit
ECDC recomandă vaccinarea rapidă pentru persoanele vârstnice, femeile însărcinate, pacienții cronici, persoanele imunocompromise, personalul medical și cei din centrele de îngrijire.
Eficiența vaccinului, încă în evaluare
Deși vaccinurile sunt actualizate anual, noua subvariante H3N2 este „suficient de diferită”, notează ECDC, ceea ce face ca eficiența protecției să fie încă analizată.
Cu toate acestea, specialiștii subliniază că vaccinarea rămâne esențială pentru reducerea cazurilor grave.
Măsuri suplimentare în centrele de îngrijire
În contextul circulației intense a virusului, ECDC recomandă ca personalul și vizitatorii din centrele de îngrijire să poarte mască și să respecte măsuri stricte de prevenție.
Europa se pregătește astfel pentru un sezon gripal care ar putea fi mai sever decât în anii precedenți.
Sursa: adevărul.ro













