- Publicat de: ePitești
- 12-03-2020, ora 8:53
- Sănătate
(GALERIE FOTO) SE CONSTRUIEȘTE NOUL CORP DE CLĂDIRE AL SPITALULUI JUDEȚEAN
La Spitalul Județean de Urgență din Pitești au început lucrările pentru construirea noului corp de clădire. Viitorul nou corp de clădire se construiește în partea de sud-vest a terenului în suprafață de 31.268 de mp aflat în folosința spitalului.
Citiți și: Șansă de a lucra la stat: Consiliul Județean angajeazăVa avea un regim de înălțime S+P+4E și va putea fi accesibil de la nivelul terenului (de pe latura vestică), dar și din incinta construcțiilor existente, respectiv la nivelul parterului – din corpul G și la nivelul etajului 2 – din corpul E.
Ca organizare funcțională, clădirea va avea un nivel subteran în care vor fi amplasate spațiile tehnice aferente construcției, trei adăposturi ALA și o zonă destinată prosecturii, iar pe cele 5 niveluri supraterane ale clădirii se vor amenaja secții medicale transferate din clădirea principală a spitalului și un bloc operator, respectiv:
Citiți și: Spitalul Județean, dotat cu aparatură vitală de ultimă generație! Investiție de zeci de mii de €-la parter, Secția de Chirurgie Plastică și Arși;
-la etajul 1, Secția de Chirurgie Vasculară;
-la etajul 2, Blocul Operator (cu săli de operație de chirurgie plastică, electrofiziologie și chirurgie cardio-vasculară);
-la etajele 3 și 4, Secția de Cardiologie.
Terasa va fi de tip grădină, cu strat de pământ vegetal și alei circulabile. La nivelul terasei vor fi și surse regenerabile de energie de tipul panourilor solare. Acestea vor permite ca prepararea apei calde menajere să se realizeze atât de la instalaţia de încălzire, cât și de la instalaţia de panouri solare.
Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 85.213.652 de lei (cu TVA inclus), din care 36.882.724 de lei reprezintă valoarea pentru construcții-montaj, iar 32.385.983 de lei – dotările cu aparatură/echipamente medicale, mobilier medical și general.
Lucrările sunt făcute de asocierea de firme SC Star Trading Impex SRL (lider), SC Zeus SA și SC Valah Construct Grup SRL, toate din Pitești.
Durata de derulare a contractului este de cel mult 36 de luni, iar perioada de execuție a lucrărilor, de 24 de luni. Întreaga investiție va fi finanțată din fondurile bănești alocate de Consiliul Județean Argeș. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis pe 2 martie 2020.
“Banii sunt alocați atât pentru construcția propriu-zisă, cât și pentru aparatura medicală necesară.
Astfel, Spitalul Județean Argeș va asigura servicii medicale de înaltă performanță, cât un spital regional. Aici vor putea fi efectuate intervenții chirurgicale de înaltă perfomanță.
În noua clădire, Secția de Cardiologie va mai beneficia de un compartiment de electofiziologie cardiacă, adică vom putea trata și aritmiile cardiace, lucru care se face doar în câteva locuri din țară.
O foarte mare provocare este și noul Bloc Operator în profil de chirurgie cardio-vasculară, pentru că intenționăm să se poată opera și pe cord deschis.
Mai trebuie să spun că avem în derulare și cel de-al doilea proiect mare pentru Spitalul Județean Argeș: consolidarea și reabilitarea actualului corp de clădire.
Țin să mulțumesc conducerii executive a spitalului și tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui proiect”, a spus președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, cu ocazia unei vizite pe care a făcut-o ieri pe șantier.
“Din 2016 și până în prezent situația s-a schimbat mult la Spitalul Județean Argeș. Nici nu visam noi atunci că vom avea vreodată Laborator de Angiografie, RMN, Compartiment de Chirurgie Vasculară, Secție de Cardiologie, dotată la cele mai înalte standarde, iar acum o clădire nouă pentru chirurgie cardio-vasculară.
În plus, aici s-a format o echipă de medici tineri și profesioniști care au performat și vor perfoma mult, iar principalii beneficiari sunt pacienții, argeșenii.
Vom accede spre partea de cardiologie intervențională. Este o oportunitate fantastică! Se va deschide o eră nouă în activitatea spitalului.
Toate acestea au fost posibile, trebuie să o spunem, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș și personal al președintelui, dr. Dan Manu”, spun Felix Sârboiu (medic coordonator Compartimentul Chirurgie Vasculară), Cătălin Ușurelu (medic-șef Cardiologie) și Simona Barabancia Romete (medic-șef Chirurgie Plastică), doctori care își vor desfășura activitatea în secțiile viitorului nou corp de clădire.