Eurial 930 x 122

concursuri

NOI MEDICI LA SPITALUL JUDEȚEAN

Noi medici la Spitalul Județean. Pentru reducerea deficitului de medici de la Spitalul Județean de Urgență din Pitești, la începutul acestui an au fost organizate mai multe concursuri pentru ocuparea de posturi în diferite specialități. Potrivit conducerii unității, au fost acoperite normativele de personal ale secțiilor Boli Infecțioase Adulți, Cardiologie, Neonatologie și Radiologie și Imagistică Medicală, astfel:

Citiți și: Cel mai mare spital din Argeș caută director!

Georgiana Gălățanu – medic specialist neonatologie (foto) 

Este doctor în medicină. A absolvit cu 10 Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova în anul 2005 și are dublă specializare: chirurgie pediatrică – obținută în 2012 și neonatologie – obținută în 2016. A fost medic rezident în specializarea chirurgie pediatrică la Spitalul „Sf. Pantelimon” din București și a avut contract de gărzi în aceeași specializare cu Spitalul Orășenesc „Sf. Spiridon” din Mioveni – punct de lucru Călinești.

Citiți și: Oamenii așteaptă cu nerăbdare acest lucru la Spitalul Județean! Prima măsură

Mihaela Alexandra Terheci – medic specialist boli infecțioase adulți

A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova în anul 2014, iar cea mai mare partea a rezidențiatului a efectuat-o la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” din Craiova. La începutul acestei luni a promovat concursul organizat de Spitalul Județean de Urgență din Pitești pentru ocuparea unui post de medic în specialitatea boli infecțioase la Secția Boli Infecțioase Adulți, iar începând din 1 martie 2019 își va desfășura activitatea la Spitalul Județean.

Ana Maria Urluescu – medic rezident cardiologie

A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București în anul 2013, iar în perioada 2014-2019 a fost angajată a Spitalului Clinic de Urgență din București ca medic rezident în specializarea cardiologie. Începând din această lună, își va desfășura activitatea în secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență din Pitești, sub îndrumarea medicului-șef Daniel Blăjan.

Victor Pănuș – medic specialist radiologie și imagistică medicală (foto) 

Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București în anul 2007, medicul Victor Pănuș își va desfășura activitatea în cadrul Laboratorului de Angiografie al Spitalului Județean de Urgență din Pitești. În anul 2015 a obținut titlul științific de doctor în medicină și deține și un atestat de studii complementare în tomografie computerizată eliberat de Ministerul Sănătății.

Casiana Costea – medic specialist neurologie

A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București în anul 2013, iar la finalul anului trecut a venit prin transfer la Spitalul Județean de la Spitalul Municipal din Curtea de Argeș. Este cel mai tânăr medic neurolog al Spitalului Județean de Urgență din Pitești.

De asemenea, la începutul acestui an au fost încheiate contracte de gărzi cu doi medici pentru specializările urologie și ortopedie-traumatologie:

Marius Cristian Marinoiu – medic specialist ortopedie-traumatologie

A absolvit în anul 2013 Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, iar începând din luna februarie a acestui an are încheiat contract de gărzi cu Spitalul Județean de Urgență din Pitești.

Florin Gabriel Burtea – medic specialist urologie

A absolvit în anul 2013 Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, iar cei patru ani de rezidențiat i-a efectuat la Spitalul ”Prof. Dr. Theodor Burghele” din București. Începând din 1 februarie 2019 are încheiat contract de gărzi cu Spitalul Județean de Urgență din Pitești.

În perioada următoare vor fi întreprinse demersurile necesare ocupării prin concurs a posturilor de medici în specializările anestezie și terapie intensivă, medicină de urgență și ortopedie, precum și pentru suplimentarea numărului de posturi de medici în cadrul compartimentului Chirurgie Vasculară.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570×90 senatori-01 psd