263×587-2 Grota Rece

Argeș. Un colț de Românie pe care nu trebuie să-l ratezi

Argeș. Un colț de Românie pe care nu trebuie să-l ratezi

Argeș. Un colț de Românie pe care nu trebuie să-l ratezi

Primăria Comunei Nucșoara, în parteneriat cu Fundația Conservation Carpathia, a inaugurat poteca tematică „Arhitecții Naturii”, un traseu ce aduce pe harta turismului montan o experiență inedită de drumeție.

930X122 MAIA
Posada Curtea de Arges 555×222

Proiectul promovează biodiversitatea, peisajele spectaculoase și tradițiile locale, oferind vizitatorilor o alternativă accesibilă la ascensiunile pe vârfurile înalte ale Făgărașului.

Cu o dificultate ușoară, traseul este potrivit inclusiv pentru familii cu copii, având o lungime de 3,7 kilometri și un timp estimat de parcurgere de 2–3 ore.

Trei „arhitecți” ai naturii

Poteca tematică pune în valoare trei „arhitecți” care au modelat peisajul montan:

– Zimbrul, reintrodus în zona Nucșoara;

– Castorul, recunoscut pentru modul în care își construiește habitatul;

– Omul, prin tradițiile locale de pășunat, cosit sau colectare a lemnului de foc.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222 LA COCOS

Panourile amplasate de-a lungul traseului explică, într-un limbaj accesibil, impactul acestor „arhitecți” asupra mediului.

Argeș. Un colț de Românie pe care nu trebuie să-l ratezi

Declarații oficiale

„Cred că Nucșoara are multe de arătat și spun cu încredere că avem una dintre cele mai spectaculoase comune datorită naturii, a istoriei, dar și a oamenilor. Veniți pentru Arhitecții Naturii, rămâneți să descoperiți fagii, apoi urcați pe Vârful Moldoveanu”, a declarat Ion Cojocaru, primarul Comunei Nucșoara.

Ion Cojocaru, primarul Comunei Nucșoara.
Ion Cojocaru, primarul Comunei Nucșoara.

La rândul său, Christoph Promberger, director executiv al Fundației Conservation Carpathia, a subliniat: „Zimbrii și castorii sunt exemple grăitoare despre cum speciile pot remodela ecosisteme întregi spre bine. Acest traseu leagă vizitatorii și comunitatea locală de procesele naturale care dau viață Munților Făgăraș”.

Christoph Promberger, director executiv al Fundației Conservation Carpathia
Christoph Promberger, director executiv al Fundației Conservation Carpathia

O experiență accesibilă tuturor

Pe lângă panourile informative, traseul dispune de trei spații de relaxare amenajate în poieni și zone panoramice.

930X122 MAIA
Eurial 555 x222

Acestea pot fi utilizate și pentru activități educaționale, lecții în natură sau odihnă.

Vizitatorii pot accesa traseul din zona Primăriei Nucșoara, urmând indicatoarele spre satul Slatina, iar pentru cei veniți cu mașina există parcare la punctul de start.

Proiecte complementare

„Arhitecții Naturii” completează proiectul „Pădurea cu Povești Nemuritoare” – arboricupovesti.ro, care valorifică 2.544 de fagi seculari din zonă. Ambele trasee pot fi urmărite online sau cu track GPS descărcabil.

Parte din proiectul LIFE Carpathia

Poteca a fost realizată prin programul european LIFE Carpathia, dedicat refacerii habitatelor degradate și protejării biodiversității.

Argeș. Un colț de Românie pe care nu trebuie să-l ratezi

IMM 930×122
Eurial 555 x222

Între 2019 și 2024, Fundația Conservation Carpathia, împreună cu mai mulți parteneri instituționali și locali, a implementat proiecte de conservare, reîmpădurire și dezvoltare ecoturistică.

Despre Fundația Conservation Carpathia

Din 2009, fundația a salvat de la exploatare peste 27.000 de hectare de păduri și pășuni alpine, a plantat 4,5 milioane de puieți și a creat o zonă de 78.000 ha fără vânătoare sportivă.

Activitatea sa este recunoscută internațional, organizația primind recent trofeul BAMBI, cel mai important premiu media din Germania pentru categoria „Planeta Noastră”.

Argeș. Un colț de Românie pe care nu trebuie să-l ratezi

930X122 MAIA
555*222 supernova
570x90px https://hevy.ro/
263×587 grota rece