Cu aproape o săptămână în urmă, am scris despre un bărbat de 48 de ani, din Nucşoara, Constantin Niţoiu care plecase în dimineaţa respectivă cu cele două vaci ale sale, în pădurea din apropiere, acolo unde se ducea cu animalele la păscut.
A venit seara, apoi noaptea, însă nici animalele şi nici stăpânul acestora nu au mai ajuns acasă. În dimineaţa următoare, în timp ce soţia acestuia a mers la sediul Poliţiei rurale pentru a anunţa dispariţia bărbatului său, câteva dintre rudele acestora au plecat pe traseul pe unde Constantin Niţoiu obişnuia să-şi ducă vitele la pascut pentru a-i da de urmă.
Nu s-a întâmplat aşa cum credeau ei, aşa că oamenii legii nu numai că l-au dat pe bărbat în urmărire naţională si au format echipe care au plecat în căutarea lui. A fost găsit abia sâmbătă dimineaţă de către cei care nu renunţaseră la căuturi, undeva în punctul cunoscut de localnici „Cazarma” din apropierea comunei Nucşoara, numai că bărbatul era decedat şi deja într-o stare avansată de putrefacţie.
Cadavrul a fost transportat la morga spitalului din Câmpulung unde, după efectuarea autopsiei va fi stabilită cauza decesului. Ce nu am reuşit să aflăm deocamdată ( şi asta pentru faptul că pentru poliţişti probabil că nu era ceva foarte important), se referea la informaţia dacă au fost găsite şi cele două cornute cu care bărbatul plecase în data de 22 august, la păscut.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)




