930 x122 grota rece

alexandra ecaterina gheorghe

ECATERINA, STUDENTA UNIVERSITĂȚII PITEȘTI CARE SARE CU PARAȘUTA!

Alexandra Ecaterina Gheorghe are 22 de ani și este studentă în ultimul an la Facultatea de Psihologie a Universității de Stat din Pitești. Ea practică parașutism la aeroclubul piteștean „Henri Coandă”. Are 19 salturi la activ.

Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!

Citiți și: Pitești. Urmează două zile cu evenimente de neratat!

 

La ce vârstă ai început să faci parașutism?

-Mi-am dorit foarte mult să fac parașutism încă de la 16 ani, dar părinții mei erau împotriva acestui sport extrem. Am luat această decizie la împlinirea majoratului și m-am înscris la cursurile de parașutism.

Câte alte femei știi că mai fac parașutism în România?

-Nu știu exact, dar sunt multe femei care practică parașutismul.

Ai vreun model în parașutism, în aviație?

-Nu am niciun model. Fac parașutism pentru că așa îmi dictează inima.

Cum te pregătești pentru salturi?

-În fiecare an avem pregătire teoretică, iar la sfârșit susținem un examen compus din șapte materii. Am 19 salturi la activ, de la o altitudine de 1.200 de metri. Îmi doresc foarte mult să mă inițiez anul acesta, dar examenul costă 1.000 de euro. Am depășit 21 de ani, vârsta până la care susținerea examenului este gratuită.

Care este senzația pe care o ai acolo, sus?

-Minunată! Tot orașul este mic și la picioarele tale!

Ce peripeții ai avut la cursurile de parașutism?

-Mi s-a întâmplat la a doua aterizare… Am aterizat ca la carte, dar apoi a venit un vânt puternic. Mi-a umflat parașuta și m-a târât pe sol exact ca în desenele animate! Cu altă ocazie, la o lansare, eu stateam în ușa avionului, iar instructorul îmi explica ce urma să facem. În acel moment m-au scos curenții de aer din avion! Cum cădeam eu în cap, l-am văzut pe instructor printre picioarele mele punându-și mâinile în cap. Eu l-am salutat, apoi mi s-a deschis parașuta!

Cum îți menții tonusul?

-Încerc să practic sport când am timp. Din păcate, în ultima vreme asta se întâmplă foarte rar. Nu mă abțin de la alimente, mănânc fară să mă îngrijorez că m-aș putea îngrășa.

PIZZERIA SAPORI 555 222
eurial 570×90