EcoMoto 930×122

sedinta_cj

Impunerea unei forme de protocol este un dictat

Vicepreşedintele CJ Argeş, Florea Costache s-a declarat nemulţumit faţă de
declaraţia dată de Anca Alexandrescu, directorul DSP Argeş, care a precizat că
protocolul de preluare a spitalelor nu mai poate fi semnat întrucât i-a fost modificată forma prin adăugarea articolului prin care Guvernul îi revine responsabilitatea stingerii datoriilor de până la preluare.
„Nu punem problema aşa cum a afirmat directoarea DSP, Anca Alexandrescu, că nu putem schimba forma unui protocol, pentru că atunci nu mai vorbim de un protocol negociat, ci de un dictat. În orice document serios nu există partea de este „subînţeles”. Prin aceste datorii şi angajamente luate ulterior, ştiind că eşti deja în datorii până în gât la ordinul sutelor de miliarde de lei vechi, se încalcă legea Finanţelor Publice. Nu poţi să angajezi chelutieli fără să ai resurse financiare. Nu discută nimeni despre această chestiune. Problema Sănătăţii este deosebit de gravă, iar cadrele medicale nu spun că în perioada de iarnă un procent important din pacienţi sunt oameni care nu au posibilităţi să stea acasă. Iarna, spitalele sunt unităţi de asistenţă socială. Ce facem cu aceşti oameni, pentru că ei există. Datoriile la spitale sunt formate din datorii care au ieşit din termenul de plată şi care au ieşit din termenul de plată, iar acestea din urmă vor fi tratate la fel ca şi primele de către Curtea de Conturi, deşi au avut termene scadente înainte de 1 iulie”, a precizat Costache. {loadposition inside}

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90