Ajutorul financiar promis pensionarilor cu venituri mici, în valoare de 800 de lei acordați în două tranșe, riscă să nu fie plătit integral.
A doua tranșă de 400 de lei, programată pentru luna decembrie 2025, ar putea fi suspendată, după cum a anunțat Ministrul Muncii, Florin Manole.
Ministrul a precizat că, în actualul context economic și bugetar, decizia politică aparține întregii coaliții de guvernare, iar măsura va depinde de resursele financiare disponibile și de consensul politic.
Ajutorul de 800 de lei a fost introdus în primăvară de Guvernul condus de Marcel Ciolacu, ca măsură de protecție împotriva inflației pentru vârstnicii cu pensii sub 2.574 lei.
Încă o lovitură dură pentru milioane de români: Ajutorul de 400 de lei este sub semnul întrebării
Prima tranșă a fost acordată înainte de Paște, iar a doua ar fi trebuit să vină în decembrie, înainte de Crăciun, conform stiripesurse.ro.
Potrivit Casei Naționale de Pensii, România are în prezent aproximativ 4,5 milioane de pensionari, dintre care doar 2,5 milioane sunt eligibili pentru acest sprijin. Restul nu vor primi nimic, pentru că depășesc pragul de venit stabilit.
În lipsa unei decizii clare a Guvernului Bolojan, cei mai vulnerabili dintre vârstnici riscă să rămână fără sprijin în cea mai grea perioadă a anului. Temperaturile scăzute, costurile mari cu utilitățile și prețurile ridicate la alimente pun o presiune uriașă pe bugetele familiilor de pensionari.
„Dacă această tranșă nu va fi plătită, va fi o lovitură deosebit de dură pentru seniorii cu pensii mici, care se bazează pe fiecare leu în prag de sărbători”, atrag atenția organizațiile de pensionari.
În acest context, toți ochii sunt ațintiți acum spre Palatul Victoria, unde decizia privind plata sau suspendarea tranșei de 400 de lei urmează să fie luată în perioada următoare.