EcoMoto 930×122

avarii_macinului01

Ma scuzati, stiti unde este strada cu gheizere din Stefanesti?

Pentru cei care nu au reuşit să descopere încă toate frumuseţile şi atracţiile turistice din Argeş, ne-am gândit să vă dezvăluim noi una. La numai câţiva kilometri de Piteşti, la intrarea în Ştefăneşti, se află strada Macilor. Pe această stradă, cu nume plin de simbolistică, de la începutul acestui an au tot început să apară fântâni naturale.

În termeni de specialitate, aceste fântâni se numesc avarii. Adică, una bucată conductă cu lungimea de 400 metri care s-a fisurat. Nu o dată, nu în acelaşi loc. Ci de 20 de ori, cel puţin atâtea avarii au fost înregistrate la dispeceratul Apă Canal 2000 SA, şi pe toată lungimea conductei.
avarii_macinului04
Noroc că primăria nu şi-a pus în aplicare planul de asfaltare al străzii. Nu de alta, dar era mult mai greu de marcat cu crengi de copaci zonele unde acestea avarii s-au produs. Istoria acestei conducte păguboase, atât pentru cetăţenii deserviţi- aproximativ 50 de consumatori, pentru cei din vecinătate care au din când în când probleme cu presiunea, cât şi pentru cei de la Apă Canal, este una învăluită în nebuloasă. Pe scurt, în urmă cu ceva ani, cetăţenii de acolo au pus mână de la mână, au obţinut, probabil, avizele necesare şi şi-au introdus sistemul de alimentare cu apă. Din păcate pentru ei, pentru că aşa se lucrează prin România, cu o firmă despre care se crede că nu a fost autorizată pentru astfel de lucrări. Din aceste considerente, specialiştii de la Apă Canal cred că ţeava introdusă de respectiva firmă nu este de o calitatea superioară pentru a rezista nici presiunii şi nici debitului. Mai mult, se pare că sistemul a fost unul telescopic. Altfel spus, când unul dintre cetăţeni făcea rost de bani sau se muta în zonă, mai lungea conducta introducând o ţeavă mai îngustă în diametru în continuarea celei existente.
Ce firma mea neautorizata te mai plangi ca ai fantana in drum?
Aşa se face că urmările alegerii unei firme care nu era autorizată pentru astfel de lucrări s-a dovedit a fi una mult prea păguboasă, în timp, pentru beneficiari, care sună acum în mod frecvent pentru a anunţa pierderi. În momentul când Apă Canal 2000 a devenit operator şi în Ştefăneşti, a preluat în administrare inclusiv acest tronson de 400 metri liniari, şi odată cu el şi bătaia de cap.
avarii_macinului02
De la începutul anului şi până acum au fost nevoie de 20 de interevenţii pentru avariile apărute în zonă. Două dintre ele, chiar în ultimele două săptămâni. Pe lângă bătăile de cap cu care se confruntă acum cei aproximativ 50 de beneficiari ai sistemul de alimentare cu apă despre care vorbim, pagubele produse societăţii sunt foarte ridicate. Acest număr incredibil de mare de avarii, pe un tronson atât de limitat totuşi, a înseamnat tot atâtea intervenţii ale echipelor de specialitate, dar şi pierderi foarte mari de apă. Or, cu timpul, aceste pierderi se vor cumula altora care au, în cea mai mare parte, tot aceleaşi cauze, o mulţime de lurări fiind realizate, aşa cum ne-au menţionat specialiştii Apă Canal, de firme care nu erau autorizate să desfăşoare astfel de lucrări, deci de firme care nu numai că execută lucrări la o calitate îndoielnică, cu materiale îndoielnice, dar care nici nu asigură garanţia de cele mai multe ori. Având în vedere pagubele enorme generate pierderile de apă şi de intervenţiile la avarii, SC Apă Canal are în vedere chiar să investească în înlocuirea totală a acestei conducte. Suma estimată se ridică la 40.000 lei. Nu pare foarte mare, însă reţeaua de conducte este doar în administrarea societăţii, nu este şi în proprietatea ei.
avarii_macinului05
Ca atare, dacă mai luăm în calcul că investiţia ar însemna tot o cheltuială şi încă una pe criză, lucrurile sunt complicate, iar înlocuirea conductei riscă să nu fie făcută. Aşadar, până la urmă, cel puţin deocamdată, rămân nervii, pagubele, copaci care par să răsară aproape pe mijlocul drumului şi…un gheizer cu apă potabilă- toate urmări ale unor lucrări realizate cu firme la care lucrează vreun „Dorel”. Iată însă că sintagma „lasă, că merge şi aşa”, atât de dragă românilor, nu este meru valabilă.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3