930×122 CAPRA 5

criminal

OAMENI AMENINŢAŢI CU CUŢITUL DE UN CRIMINAL ELIBERAT CONDIŢIONAT

Ieri seară, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizaţi cu privire la faptul că, un bărbat amenință, cu un cuțit, mai multe persoane aflate pe o stradă din municipiul Curtea de Argeș.

Citiți și: Argeș. Pericol de explozie! A intrat cu mașina în țeava de gaze

Imediat, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care l-a identificat pe bărbat și l-a condus la sediul poliției pentru audiere.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit că bărbatul, de 51 de ani, din Brăduleț, în timp ce se afla pe strada Unirii din Curtea de Argeș, ar fi amenințat, cu un cuțit, mai multe persoane, tulburând ordinea și liniștea publică.

Citiți și: Să nu faceți ca ea! Gestul pentru care o tânără argeșeancă a fost reținută

Autorul a fost identificat ca fiind Vasile Leontin, de 51 de ani, originar din comuna Brăduleț. Acesta fusese eliberat condiționat din penitenciar la data de 12.10.2017, executând o pedeapsă de 24 ani și patru luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și omor deosebit de grav.

După administrarea probatoriului, polițiștii, sub supravegherea unui procuror, au reținut pe bărbatul în cauză pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

(Foto: descriptiv)

 

555×222  MAIA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3