New Profesional Consult 930 x 122

politisti-cascheta

Peste 13.700 de politisti vor asigura ordinea publica in perioada Craciunului

Peste 13.700 de politisti vor asigura, in perioada Craciunului, ordinea publica, prin prevenirea si combaterea oricaror evenimente care pot afecta linistea cetatenilor, astfel incât sarbatorile sa se desfasoare in liniste, se arata intr-un comunicat al Politiei Romane. „Din totalul politistilor angrenati in masurile de ordine luate pentru descurajarea si combaterea producerii de infractiuni sau alte fapte antisociale care pot aduce atingere ordinii publice, ordinii de drept, integritatii persoanelor si bunurilor acestora, precum si pentru asigurarea desfasurarii normale a traficului rutier si pietonal, peste 8.300 sunt de ordine publica, aproape 1.800 sunt de la structurile de politie rutiera, iar peste 3.100 de la structurile de investigatii criminale, investigare a fraudelor si politie transporturi”, precizeaza comunicatul IGPR.
Pe principalele cai de comunicatie (cu precadere pe Valea Prahovei, Valea Oltului si nordul Moldovei) si in zonele unde se vor desfasura manifestari publice vor actiona, zilnic, aproape 1.700 de politisti ai structurilor de ordine publica si politie rutiera. De asemenea, pentru diminuarea riscului rutier politistii vor folosi autospeciale dotate cu aparate de radar.
In Arges, 670 de politisti de la Ordine Publica, Circulatie, Investigatii Criminale si Investigarea Fraudelor vor veghea la siguranta cetatenilor in perioada Craciunului. De asemenea se vor organiza filtre de politie in toate localitatile, iar radarele vor actiona, in Pitesti, pe b-dul Nicolae Balcescu, str. Fratii Golesti si Calea Campulung, iar in judet, pe DN 65, pe DN 7, DN 73 si DN 65A.
Cetatenii sunt atentionati ca nu pot achizitiona si folosi decât obiecte pirotehnice care contin maxim 3 grame de amestec pirotehnic, precum stelute, lumânari scânteietoare, jerbe cu scântei si minifacle.
Pentru a preintâmpina producerea unor evenimente nedorite, politistii vor monitoriza atent respectarea legislatiei referitoare la regimul materiilor explozive si desfasurarea operatiunilor cu obiecte artizanale si de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice. De asemenea, in aceasta perioada, parintii sunt rugati sa supravegheze copiii cu atentie sporita, deoarece acestia sunt expusi accidentelor survenite in urma folosirii necorespunzatoare a obiectelor de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice.

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90