De câteva zile, poliţiştii din Domneşti aveau în cercetări o infracţiune de furt şi furt calificat, ai căror autori nu erau identificaţi.
Indivizii au pătruns la adăpostul nopţii într-un magazin situat pe raza comunei Muşăteşti unde, prin forţarea uşii de acces, au pătruns şi furat ţigări şi alimente, valoarea acestora fiind estimată la circa 500 de lei. Munca de investigaţiei a poliţiştilor nu a fost în zadar, aceştia reuşind să-i identifice pe autori ca fiind Gheorghe Şendroiu, de 65 de ani şi Octavian Văcaru de numai 13 ani, ambii din Muşăteşti. Oamenii legii le-au întocmit celor doi hoţi, un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de furt şi furt calificat.





