Proiect inedit: ”Educație prin film”. La Centrul Școlar de Educație Inclusivă ”Sfânta Marina” din municipiul Curtea de Argeș a fost demarat proiectul ”Educație prin film”, proiect ce vizează, printre altele, implicarea directă a copiilor cu dizabilități în realizarea unui film despre activitățile lor.
De asemenea, proiectul își propune să conștientizeze comunitatea cu privire la problemele cu care se confruntă copiii cu dizabilități. Prin inițiativa ”Educație prin film”, copiii vor învăța să ia un interviu, se vor familiariza cu mijloace tehnice (videoproiector, microfon, cameră de filmat, etc.) și își vor putea exprima trăirile și experiențele.
”Într-o lume aflată în permanentă și rapidă schimbare, copilul este nevoit să facă față multiplelor provocări sociale și să se redefinească pe sine în raport cu lumea din jurul său și cu solicitările externe.
Procesul de raportare la aceste solicitări implică creativitatea, care după cum se știe joacă un rol important, susținându-l pe copil la etapa de adaptare flexibilă la mediu, minimalizând riscul de a-și pierde sensul identității personale.
Fiecare copil, indiferent de problemele sale, are dreptul la educaţie.
Asta încercam şi noi să facem: o altfel de educație, o educaţie care să atragă, o educaţie care să deschidă copilul în faţa noastră şi a celorlalţi. O educaţie care să ne apropie de copii… o ”educație prin film” De ce? Pentru că întreaga noastră viaţa este un film, serial cu episoade bune, dar şi cu episoade mai puţin bune.
Noi alegem cum vrem să fie filmul vieţii noastre!”, transmite Emanoil Lică, unul dintre coordonatorii proiectului.
Proiectului educaţional va fi prezentat, la începutul lunii decembrie, la școala “Mircea cel Bătrân” din municipiul Curtea de Argeș.
Coordonatorii acestui proiect sunt profesorii Mădălina-Ramona Guțu, Emanoil Lică și Laura Cuceanu.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti-1.jpg)







