- Publicat de: admin
- 1-07-2009, ora 19:43
- Social
Pui de urs, gasit in curtea unui argesean
Curtea de Arges. 1 iulie 2009. Un pui de urs a fost gasit astazi in gradina unei case din zona de sud a municipiului Curtea de Arges, animalul fiind predat reprezentantilor Ocolului Silvic din localitate. Potrivit martorilor, in zona au fost observati doi pui de urs, unul dintre ei fiind capturat de niste tineri, care l-au inchis intr-o casa in constructie si apoi au sesizat autoritatile. „Toata noaptea au latrat cainii. Probabil de aseara sunt ursuletii pe aici prin zona, sper sa nu apara si ursoaica„, a spus unul dintre martori. Puiul de urs a fost preluat de reprezentantii Ocolului Silvic Curtea de Arges, care urmeaza sa stabileasca de unde provine si ce vor face cu el. in zona de nord-vest a judetului Arges au fost relocati in ultimele saptamani mai multi ursi capturati din zona Sinaia. Animalele au fost eliberate pe mai multe fonduri de vanatoare, aflate la distanta de zonele locuite.