Guvernul a aprobat recent, prin ordonanță, noi reglementări în domeniul rutier, care vizează atât transportul de persoane, cât și pe cel de marfă, precum și întărirea controlului fiscal asupra operatorilor economici din transporturi.
Măsurile urmăresc clarificarea cadrului legal, eliminarea suprapunerilor de trasee și îmbunătățirea supravegherii activităților de transport, transmite economedia.ro.
Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ aduce ajustări importante ale legislației, în concordanță cu modificările introduse anterior prin OUG nr. 141/2024 privind transporturile rutiere, și stabilește reguli mai stricte pentru operatorii care desfășoară activități contra cost.
Una dintre principalele prevederi ale ordonanței stabilește că transportul județean sau local contra cost de persoane poate fi efectuat în baza licenței de traseu aferente transportului interjudețean, prin servicii regulate, doar dacă nu există deja o cursă atribuită pe traseul respectiv.
Măsura are ca scop evitarea suprapunerilor de trasee și protejarea licențelor de transport existente, precum și menținerea unui echilibru pe piață.
Se schimbă regulile. Transportul de persoane, vizat!
În ceea ce privește transportul rutier interjudețean de persoane, au fost actualizate sau eliminate unele prevederi pentru a fi corelate cu legislația în vigoare.
Totodată, domeniul de aplicare al activităților de intermediere în transportul rutier de persoane a fost extins, astfel încât toți participanții implicați, direcți sau intermediari, să poată fi identificați, controlați și sancționați, dacă este cazul.
Ordonanța introduce și noi cerințe pentru transportul rutier de mărfuri efectuat în cadrul operațiunilor internaționale sau de cabotaj, cu vehicule sau ansambluri de vehicule care depășesc 2,5 tone masă maximă autorizată.
Astfel, șoferii care dețin permise de conducere categoria B sau BE și efectuează transport rutier de marfă contra cost vor fi obligați să dețină un certificat de pregătire profesională (CPP). Acesta trebuie să ateste cunoștințe privind respectarea timpilor de conducere, a pauzelor și a perioadelor de odihnă, precum și utilizarea corectă a tahografului.
În ceea ce privește utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, ordonanța stabilește clar limitele de competență ale Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR).
De asemenea, este reglementată modalitatea de aplicare a sancțiunii complementare de suspendare a activității operatorului economic, prin imobilizarea vehiculului și reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
Guvernul susține că noile reglementări vor contribui la creșterea disciplinei în transporturi, la combaterea concurenței neloiale și la asigurarea respectării legislației fiscale și rutiere de către toți operatorii din domeniu.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)













