Autoritatile din Pitesti sunt hotarate sa mentina subventiile pentru caldura. Acest lucru se intampla in conditiile in care se vorbeste tot mai des in ultima vreme de eliminarea subventiilor de la nivel central pentru incalzire.
In ultimele zile s-au intensificat discutiile la nivel central privind o posibila eliminare a subventiilor de stat pentru incalzire. O asemenea decizie ar fi o grea lovitura pentru toti pitestenii care stau la bloc si care ar fi, astfel, nevoiti sa suporte costuri mai mari cu intretinerea. In replica, daca acest scenariu se adevereste, autoritatile locale din Pitesti vor sa mentina subventiile care pot fi acordate din bugetul municipalitatii.
„Oamenii cu venituri mici trebuie sa fie ajutati. Asa ca noi vom acorda in continuare subventii pentru incalzire, cel putin pentru categoriile defavorizate. Trebuie sa vedem insa mai intai ce decizii se iau la Guvern acolo unde stim ca, totusi, se vorbeste tot mai des de eliminarea subventiilor de la bugetul de stat”, ne-a declarat Cornel Ionica.
In conditiile eliminarii subventiei de la stat, decizia reducerii pretului gigacaloriei luata de autoritatile locale din Pitesti (de la 411 lei la 370 lei) nu va avea un efect prea mare. Pretul gigacaloriei este compus in prezent din trei elemente: 190,5 lei reprezinta suma platita de populatie, restul – in cote egale – reprezinta subventia de la bugetul de stat si de la cel local.
Daca se elimina subventia de la bugetul de stat, inseamna ca populatia si municipalitatea trebuie sa preia si partea respectiva de cost. Ramane de vazut cum si daca se va intampla acest lucru, avand in vedere problemele financiare pe care cetatenii le vor avea si ca urmare a deciziei Guvernului de a reduce pensiile si salariile.
{loadposition inside}


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti-1.jpg)




