Surpriză la Penitenciarul Mioveni: 15 deținuți, incluși într-un program internațional revoluționar
Penitenciarul Mioveni a devenit, începând de astăzi, parte a unui proiect internațional de reintegrare socială prin sport – Twinning Project –, o inițiativă de succes implementată deja în Regatul Unit, SUA, Italia și Africa de Sud.

Proiectul este susținut de Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor și organizația britanică Twinning Project, fiind evaluat de două universități de prestigiu: Oxford și Loughborough.

Sport, educație și consiliere pentru reintegrarea persoanelor private de libertate
La deschiderea oficială au fost prezenți reprezentanți ai tuturor partenerilor implicați, iar cei 15 deținuți participanți vor beneficia, pe parcursul programului, de sesiuni coordonate de experți ai FRF și specialiști ai penitenciarului.
Surpriză la Penitenciarul Mioveni: 15 deținuți, incluși într-un program internațional revoluționar
Programul urmărește dezvoltarea comportamentelor prosociale, promovarea unui stil de viață sănătos și formarea unui cadru educațional bazat pe respect, disciplină și fair-play.

Model internațional aplicat și în România
Pe lângă activitățile sportive, deținuții vor avea acces la resurse educaționale și sesiuni de consiliere personalizată, cu scopul de a sprijini procesul de reintegrare în societate.

Proiectul a fost inițiat de Hilton Freund, CEO al Twinning Project, și este considerat un model de bună practică internațională.
Penitenciarul Mioveni își exprimă deschiderea pentru astfel de inițiative care contribuie activ la reintegrarea socială și la formarea unui cadru modern, uman și eficient în sistemul penitenciar românesc.














