930 x122 grota rece

poliția costești

SOŢIA UNUI POLIŢIST, CONFIRMATĂ CU COVID-19. O SECŢIE ÎNTREAGĂ VA FI TESTATĂ

În cursul zilei de azi, primarul Baicea de la Costeşti ne-a confirmat informaţia potrivit căreia soţia unui poliţist argeşean este infectată cu coronavirus. Cei doi au domiciliul la Piteşti, însă agentul lucra la secţia din Costeşti şi făcea naveta. Imediat cum a aflat, edilul  s-a interesat de caz şi a colaborat cu autorităţile, informându-ne ulterior că s-au luat toate măsurile care se impun.

Citiți și: UPDATE: ARGEȘENI REȚINUȚI. RISCĂ ANI GREI DE PUȘCĂRIE

„Poliţistul este într-adevăr angajat la Costeşti. Ştiu că a fost trimis în izolare şi va fi testat. Pe lângă el, ar urma să fie testaţi alţi circa 50 de angajaţi din cadrul MAI care ar fi intrat în contact direct cu agentul de la ordine publică. Nu cred că respectivul a venit la serviciu după ce a aflat că soţia are Covid.”, ne-a declarat Ion Baicea.

Iată cum un singur pacient testat pozitiv poate propaga suspiciuni şi genera o cerere de alte zeci de teste. În cazul de faţă, aproximativ 50 de persoane.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570×90 MAIA