NOR CURIER 930X122

Pitesti

Spectacole de muzică și dans în Pitești, de Dragobete!

Două spectacole vor avea loc de Dragobete, în Pitești. Acestea vor avea loc vineri (24 februarie), respectiv sâmbătă (25 februarie), la Filarmonica Pitești, anunță Primăria Pitești.

Citiți și: Exclusiv: Zara și-a făcut bagajele! Centrul Piteștiului rămâne mai pustiu

Sărbătorirea Dragobetelui – tradiție străveche, reactualizată în ultimii ani în tot mai multe zone ale României – marchează, și la Pitești, începutul primăverii și al sezonului dedicat romantismului și renașterii speranței.

Două spectacole încărcate de emoție și energie sunt oferite, de către municipalitatea piteșteană, în acest final de săptămână, celor îndrăgostiți de frumos, de muzică, de oameni:

Citiți și: Pitești. Veste excepțională! Toată lumea se va bucura

– Vineri, 24 februarie, la Filarmonica Pitești, începând cu ora 19:00, va avea loc un concert jazz&pop, susținut de către grupul vocal pop-opera „DimmaS”, alături de band-ul Filarmonicii Pitești.

Programul serii va include piese consacrate și îndrăgite, din repertoriul unor interpreți celebri precum Aurelian Andreescu, Frank Sinatra sau Andrea Bocelli: „Copacul”, „Oameni”, ”My Way”, ”The Prayer”, „O, sole mio” și altele.

• Grupul vocal pop-opera „DimmaS”, fondat în 2017 și compus din patru soliști profesioniști (Nicolae Ilincai – tenor, Claudiu Cheregi – tenor, Aurelian Filip – bariton, Anton Babiaș – bas), are la activ multe colaborări de prestigiu, cele mai importante fiind cu TedX Cluj, Filarmonica Botoșani, Opera Română Cluj-Napoca.

Au fost prezenți la ediția aniversară „Românii au talent”, aprecierile obținute în concurs fiind reeditate la fiecare concert susținut, oriunde în țară.

– Sâmbătă, 25 februarie, în Sala de concerte a Filarmonicii Pitești, de la ora 18:00, Centrul Cultural Pitești organizează spectacolul muzical-artistic „Poveste de iubire”, ce va cuprinde recitaluri muzicale susținute de Grupul Folk „P620” (coordonator Andrei Bulf) și de Ansamblul Folcloric „Zavaidoc” (coordonator Valentin Grigorescu), precum și momente artistice oferite de Clubul „Total Dance” (coordonator Alfred Schieb) și de „Nicoleta Andrei & Olimpic Argeș Gym” (coordonator Nicoleta Andrei). Prezintă studenta la actorie Loredana Dicu.

Intrarea este liberă, la ambele spectacole, în limita locurilor disponibile.

Foto principal: descriptiv/ Sursă: opiniatimișoarei.ro

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90