Donaris 930 x 122

BCM_U_Pitesti_Cupa

A doua înfrângere a echipei de baschet pe teren propriu: 90-99 cu Sibiul

Sala Sporturilor din Trivale se pare că nu le prieşte baschetbaliştilor piteşteni în acest debut de campionat! După înfrângerea surprinzătoare în faţa Craiovei, ieri s-a mai produs una: 90-99 contra Sibiului, formaţie de care BCM U Piteşti trecuse anterior în Cupa României, cu o serie de două victorii consecutive! Problema nu o reprezintă rezultatul, deoarece campionatul este abia la început şi este destul timp pentru redresarea echipei, ci jocul foarte slab făcut de câţiva dintre nou-veniţii în vară.

Înfrângerea din meciul cu SCM Craiova a fost un semnal de alarmă pe care antrenorul Tudor Costescu l-a înţeles parţial. A remediat o parte dintre problemele identificate şi a câştigat etapa trecută pe terenul lui Dinamo. Dar nu a fost de ajuns, pentru că ieri seară, tot pe teren propriu, baschetbaliştii piteşteni au mai cedat un meci, în faţa sibienilor, pe care îi bătuseră de două ori până acum în Cupa României.

Ca şi în meciul cu oltenii, piteştenii au început destul de slab, lăsând iniţiativa adversarului. Cu un lot întărit masiv după eliminarea din Cupa României, CSU Sibiu nu s-a lăsat prea mult invitată la joc şi a acaparat posesia. În cele 20 de minute ale primei reprize, doar de trei ori au fost gazdele la conducere pe tabela de marcaj: 18-15, 23-22 şi 30-28 (în minutul 13). Din acest moment, sibienii nu au mai tremurat aproape deloc pentru victorie, cu toate că piteştenii au încercat de câteva ori să revină. Însă, în momentele importante ale jocului, Anton Kazarnovski l-a exasperat pe antrenorul Tudor Costescu!

După 37-44 la pauză, cei 200 de spectatori prezenţi în Sala Sporturilor din Trivale încă sperau în victoria favoriţilor. Numai că al treilea sfert a fost catastrofal pentru gazde. Fără să dispună de un aruncător veritabil de la distanţă, sibienii s-au impus prin precizia jocului poziţional şi prin exactitatea aruncărilor americanului Wisseh, care a marcat în total 36 de puncte! Diferenţa a crescut simţitor până la 57-70, la sfârşitul sfertului al treilea, asta şi datorită impreciziei în aruncări a baschetbaliştilor lui Tudor Costescu: Velickovic a irosit şapte aruncări de la distanţă, Kazarnovski şi Vujacic câte patru aruncări de la semidistanţă, şi nici la „libere” nu s-a stat mai bine, întreaga echipă pierzând cinci oportunităţi de a marca.

În ultimele 10 minute, gazdele s-au apropiat cât de cât de adversari, dar când a realizat că nu mai poate întoarce scorul, antrenorul Tudor Costescu a introdus pe teren trei tineri jucători, printre care şi un junior, campion naţional la U17: Georgian Păun. Nervos, Costescu şi-a criticat dur echipa pentru înfrângere: „Părerea mea este că suntem o echipă slabă din mai multe puncte de vedere, ca şi componenţă, moral, organizare… E greu să fii condus în permanenţă în meciurile de acasă, e greu de acceptat treaba asta, şi din acest motiv orice soluţie tactică nu mai are nicio valoare. Vina pentru acest eşec îmi aparţine!”.

90-99 rezultat final, şi pentru BCM U Piteşti se anunţă o perioadă dificilă, cu o deplasare grea la Ploieşti, cu CSU Asesoft şi un meci acasă la fel de complicat, cu ELBA Timişoara. 

 

BCM Piteşti – CSU Atlassib Sibiu 90-99
(24-26, 13-18, 20-26, 33-29)

PITEŞTI: Vujacic 19 (2×3), Velickovic 19 (2×3), Stefanovic 17 (2×3), Popa Calotă 15, Hallett 6 (1×3), Kazarnovski 6, Isleam 6, Neguţ 2. Antrenor: Tudor Costescu
Au mai jucat: Chirof, Păun, Alexiu
SIBIU: Wisseh 36 (1×3), Crăciun 18, Kearse 18, Austin 11, Khartchenkov 10 (1×3), Riley 6. Antrenor: Cătălin Vulc
Au mai jucat: Ban, Lefter, Popa

Arbitri: Marius Ciulin, Laszlo Bukureşti, Vlad Potra
MVP-ul meciului: Ivan Stefanovic (BCM U Piteşti)

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3