Donaris 930 x 122

    mutu_trist

    Adrian Mutu, posibil final de carieră în România. Află unde!

    Argeșeanul Adrian Mutu și-ar putea încheia cariera fotbalistică în România.

    „Briliantul” negociază cu acționarul Ionuț Negoiță un transfer la Dinamo București. Mutu a declarat că ar accepta o astfel de variantă și cu condiția ca în „Ștefan cel Mare” să revină ca acționar Cristi Borcea. Dacă cele două părți vor bate palma, internaționalul român ar urma să evolueze la Dinamo din vara anului viitor pentru un an sau un an și jumătate.

    „Briliantul” a mai jucat pentru „câinii roșii” în perioada 1998-1999, fiind a doua lui echipă, cronologic vorbind, după FC Argeș, la care a evoluat între 1996 și 1998. De la Dinamo, Adrian Mutu s-a transferat în străinătate. A jucat la Internazionale Milano, Hellas Verona, AC Parma, Chelsea Londra, Juventus Torino, ACF Fiorentina și AC Cesena. În prezent este legitimat la AC Ajaccio, în Franța.

    În vârstă de 34 de ani, Mutu, originar din Argeș, este cetățean de onoare al municipiului Pitești.

    [555x222px]KV_WinterSale_epitesti

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 POSADA 3