New Profesional Consult 263×587

Albania – România nu este la televizor!

Adrian-Mutu_trist

Incredibil! Interesul pentru naţionala României de fotbal a scăzut atât de mult încât televiziunile, care altădată licitau sume astronomice, nu vor transmite în direct meciul de la Tirana. Ultima oară când o partidă oficială a tricolorilor nu s-a văzut la tv a fost acum 12 ani, Azerbaidjan – România 0-1. Victor Piţurcă va trimite în teren, ca titulari, în această seară de la ora 21, pe piteştenii Mutu şi Stancu în atac.

930×122 LA COCOS
555*222 supernova

TVR, ProTV, Antena 1 sau DigiSport s-au bătut în ultimii ani pentru a transmite în direct meciurile echipei naţionale de fotbal. Chivu, Mutu şi ceilalţi, pe vremea când se luptau pentru calificări la turnee finale, făceau rating şi aduceau bani frumoşi televiziunilor care câştigau licitaţia pentru preluarea de imagini LIVE. Acum, telespectatorii români vor butona degeaba telecomanda între cele patru posturi tv, deoarece nimeni nu s-a înghesuit să achiziţioneze drepturile de televizare ale meciului Albania – România (ora 21), ultimul din actuala campanie de calificare. Astfel, după 12 ani, naţionala tricoloră nu va fi văzută pe micul ecran!

Pentru cei care sunt, totuşi, interesaţi de desfăşurarea meciului de la Tirana, există varianta clasică, a ascultării transmisiei radio, la Radio România Actualităţi, sau varianta mai nouă, a urmăririi pe internet a fazelor, minut cu minut, transmise de mai multe site-uri de specialitate. Totuşi, microbiştii nu sunt văduviţi de tot de fotbal în această seară, ei putând privi la DigiSport, concomitent, meciurile Serbiei, Turciei, Elveţiei sau Belgiei (de la ora 20), iar de la ora 22 este, în direct, finala Grupei D, Franţa – Bosnia.

570×90 MAIA
263 X 587 CUMPANA 1