Donaris 930 x 122

    Viorel_Dumitrescu_fca

    Antrenorul Argeşului a prins gustul succesului: „Câştigăm la Severin!”

    Viorel Dumitrescu a declarat azi, în conferinţa de presă a clubului, că echipa sa a reintrat în formă după meciurile mai puţin reuşite şi vrea să repete succesul important din etapa trecută, cu Unirea Alba Iulia. Nu va fi uşor, deoarece Gaz Metan Severin este o formaţie greu de învins, care şi-a adus mai nou şi un antrenor foarte experimentat: pe Marian Bondrea.

    Tehnicianul alb-violeţilor se bazează pe faptul că în meciul cu Unirea Alba Iulia echipa a jucat exact aşa cum îşi doreşte el: „Ţinând cont că sâmbătă am făcut poate cel mai bun joc din tur, am încredere pentru meciul de la Severin. Îl abordăm la victorie, chiar dacă nu aveţi încredere şi ne luaţi peste picior. Am reintrat în formă şi am mare încredere în elevii mei. Am avut foarte mare determinare, nu am lăsat Alba Iulia să joace deloc. M-a motivat foarte tare faptul că nu pierduseră de şase etape şi primiseră cele mai puţine goluri. Neşansa a făcut să nu marcăm mai multe goluri, iar în apărare, Croitoru a prins o singură minge şi a ieşit pe două centrări. Asta spune foarte mult despre organizarea jocului nostru”, a declarat Viorel Dumitrescu. Singura teamă pe care o are antrenorul Argeşului este prezenţa pe banca tehnică a adversarilor, a lui Marian Bondrea: „A avut câteva rezultate controversate, dar la începutul campionatului era o candidată la promovare datorită transferurilor făcute. Acum au şi un antrenor de valoare, care le va da un plus. Întotdeauna, când vine un antrenor nou, jucătorii vor să dovedească multe. Ei au câştigat la Deva cu 3-0, dar nu au făcut un joc strălucit în ultima etapă, cu Târgovişte. Au jucători de valoare, care pot face diferenţa, dar suferă la relaţiile de joc”, a mai spus Dumitrescu.

    Se gândeşte din nou la promovare
    Deşi nu a exprimat-o clar, s-a văzut din felul în care a gândit că Viorel Dumitrescu încă se gândeşte la promovare. FC Argeş se află la şase puncte distanţă de Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa. Dumitrescu o scoate din calcule pe Poli, dar speră ca Gloria să se stingă, din cauza problemelor financiare: „Să vedem la câte puncte vom termina turul de campionat şi apoi vom face calcule. Am înţeles că la Bistriţa sunt mari probleme financiare, dar acum e prematur să vorbim. Timişoara a jucat extraordinar cu noi şi cu Steaua, dar la Juventus Bucureşti a fost de nerecunoscut, pot spune că Juventus a pierdut 2 puncte. Tot lotul e foarte valoros şi echilibrat, indiferent cine intră în teren se vede, dar schimbările de jucători îi afectează. Toţi jucătorii trebuie ţinuţi în priză”.

    A scăpat de suspendare
    Eliminat de către arbitrul Florin Miron, la meciul cu Unirea Alba Iulia, antrenorul Viorel Dumitrescu a scăpat de suspendare. I se pare normal, fiindcă, susţine el, nu a făcut nimic neregulamentar. „Era chiar aiurea să primesc o suspendare, pentru că am depăşit linia aia un metru şi jumătate. Sunt un om activ, nu pot să stau locului şi, de multe ori sar calul, dar asta acum nu am făcut nimic. Nu sunt recalcitrant”.

    555×222 grota rece

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 CAPRA 3