NOR CURIER 930X122

viorel-dumitrescu_antr

Antrenorul Argeşului o face pe Juventus „o echipă de pluton”

Sâmbătă, de la ora 11, FC Argeş va disputa al şaselea meci din campionatului Ligii secunde. Alb-violeţii vor întâlni în deplasare pe Juventus Bucureşti, formaţie antrenată de fostul căpitan al Argeşului de la sfârşitul anilor 90, Constantin Schumacher. Viorel Dumitrescu este convins că vom câştiga în deplasare, deoarece „Juventus e o echipă de pluton”.

Tehnicianul Argeşului este în continuare foarte optimist, după prima înfrângere din Seria B, 1-3 cu Gloria Bistriţa. Dumitrescu a făcut o analiză a meciului pierdut şi a descoperit că elevii lui s-au bătut singuri. „Am ajuns la concluzia că Bistriţa nu a fost mai bună decât noi, efectiv ne-am bătut noi. Am făcut unele greşeli de interpretare a jocului, pe care nu le vom mai face. Echipa a răspuns bine după înfrângere, se va vedea la următorul meci”, a spus antrenorul Argeşului.

Cu un atacant în apărare
În lipsa căpitanului Daniel Ghiţă, care s-a accidentat şi va sta circa trei săptămâni pe bară, Viorel Dumitrescu va apela la un atacant pentru postul de fundaş dreapta, fiindcă şi rezerva lui Ghiţă, Garniţă, este indisponibil. Cel care va trebui să se reprofileze este Cristian Tudor, care a mai jucat aici un singur meci, la Brazi, în Cupa României. Cu toate acestea, principalul echipei este convins că se va întoarce cu trei puncte de la Bucureşti. „Ne aşteaptă un meci greu, am văzut meciul lor cu Rapid din Cupa României. Juventus e o echipă foarte bine organizată, se vede că Schumi este acolo. Vom răspunde pozitiv, mergem să câştigăm. Au şi ei o echipă destul de tânără, o echipă de pluton, nu se compară cu Bistriţa sau Timişoara. Au probleme pe partea stângă, s-a văzut şi în meciul cu Rapid, probleme pe care vom încerca să le speculăm”, a mai declarat Viorel Dumitrescu în conferinţa de presă a clubului, de azi, de la prânz.

Se vor simţi fotbalişti
Foarte tinerii componenţi ai echipei FC Argeş vor avea ocazia să se simtă cu adevărat importanţi, deoarece vor înnopta la Mogoşoaia în preziua meciului, la cantonamentul unde stă şi echipa naţională de fotbal a României, atunci când are meciuri amicale sau oficiale. „E multă linişte, avem nevoie de ea”, a trimis Dumitrescu unele săgeţi către cei care contestă jucătorii, antrenorii şi conducătorii acestui club.

După cinci etape, FC Argeş a acumulat 10 puncte şi se află pe locul 4 în clasament, la doar un singur punct distanţă faţă de liderul Gloria Bistriţa, iar Juventus Bucureşti este pe 8, cu 7 puncte.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3