Update ora 12:21
,,De astăzi, 15 mai 2025, Municipiul Pitești devine parte din proiectul „Urban Sport – Baschet până la miezul nopții”, un concept inovator, dedicat mișcării, sportului și socializării – pentru copii, tineri și adulți!
La propunerea doamnei Carmen Tocală, Președintele Federației Române de Baschet și Vicepreședinte al FIBA Europe, acceptată fără rezerve de către municipalitatea piteșteană, proiectul se desfășoară, de astăzi, și în Orașul Lalelelor, municipiul nostru fiind unul dintre cele 8 orașe românești în care acest proiect urmărește să dezvolte, în rândul copiilor, dar și al adulților, bucuria de a face sport.
Astfel, în zona centrală a orașului, în Piaţa Primăriei, a fost amplasat un teren olimpic de baschet 3×3, cu o suprafață de 225 mp, accesibil pe tot parcursul anului.
Aici, copiii, tinerii, dar și adulții care îndrăgesc acest sport pot juca baschet în aer liber, oricând doresc, până la ora 23:00.
Astăzi a fost inaugurat acest teren, în prezența reprezentanților Primăriei Municipiului Pitești, la eveniment participând şi domnul Tiberiu Dumitrescu, Director Tehnic al Federaţiei Române de Baschet, alături de membri ai echipei F.C. Argeș Basketball. Antrenorul Nebojša Vidic și veteranul echipei, Cătălin Baciu, s-au declarat încântați de faptul că Piteștiul este supranumit, astăzi, „capitala baschetului românesc”!”, se arată în comunicatul de presă.
Știre inițială ora 11:52
În urmă cu puțin timp, în Piața Primăriei din Pitești a avut loc recepția oficială a terenului olimpic de baschet 3×3, amenajat chiar în centrul orașului.
Investiția face parte din proiectul național „Urban Sport – Baschet până la miezul nopții”, prin care se promovează sportul urban și mișcarea în aer liber.
Jocurile se vor putea desfășura până cel târziu la ora 23:00, pentru a respecta liniștea publică și a nu deranja locatarii din zonă.
La eveniment au fost prezenți primarul Cristian Gentea, viceprimarul Lucrețiu Tudor, city managerul Gelu Tofan și Tiberiu Dumitrescu, director tehnic al Federației Române de Baschet, dar și baschetbaliști.
Cu o suprafață de 225 mp, terenul este deschis publicului gratuit, pe tot parcursul anului.
Practic, oricine dorește poate veni să joace baschet, cu condiția să vină cu propria minge.
Baschet în buricul târgului! Nou teren în centrul Piteștiului – intrare liberă!
Piteștiul este primul oraș din afara Bucureștiului care beneficiază de un teren oficial de baschet 3×3 în cadrul acestui proiect.
Locația centrală, conectivitatea bună și sprijinul autorităților locale au fost factori determinanți în alegerea municipiului ca punct de extindere a inițiativei, după cum precizează Tiberiu Dumitrescu, director tehnic al Federației Române de Baschet.
Proiectul are ca scop să aducă baschetul mai aproape de oameni, prin amenajarea de terenuri moderne în spații publice, unde tinerii și pasionații de sport pot juca liber, oricând.
Astfel de terenuri există, în prezent, în Capitală, însă inițiatorii urmăresc extinderea la nivel național.