EcoMoto 930×122

baschet_asesoft

BCM U Piteşti a câştigat Cupa Municipiului la baschet

Chiar dacă a pierdut primul meci din cadrul trofeului pus în joc la Sala Sporturilor din Trivale, echipa masculină de baschet BCM U Piteşti a câştigat Cupa Municipiului. Decisivă s-a dovedit a fi victoria din ultimul meci, cu puternica formaţie CSU Asesoft Ploieşti! Luni seara, BCM a învins cu scorul de 76-66 şi a beneficiat de coşaveraj pentru a termina turneul pe primul loc, în condiţiile în care absolut toate echipele participante (CSU Asesoft Ploieşti, CS Otopeni, CSM Bucureşti şi BCM U Piteşti) au acumulat câte două victorii şi o înfrângere!

Fără aportul celui mai bun baschetbalist român la ora actuală, Cătălin Burlacu, ploieştenii s-au bazat pe un pivot tânăr şi neexperimentat, Negoiţescu, dar chiar şi aşa au început mai bine jocul, conducând pe tabela de marcaj. Impulsionate de publicul foarte efervescent, gazdele au avut câteva minute senzaţionale, reuşind să ducă scorul la 11-2 în primul sfert, care s-a terminat, totuşi, la egalitate: 14-14. Cu un Velickovic în mare formă, BCM U Piteşti a făcut spectacol şi s-a ridicat la nivelul valorosului lui  adversar. Americanul Hallett a reuşit câteva faze demne de NBA, iar uriaşul Senai a finalizat cu sânge rece de sub panoul vicecampioanei naţionale spre finalul primei reprize.

Asesoft a intrat la vestiare cu un singur punct avantaj (30-31), dar sfertul al treilea arătat o echipă piteşteană capabilă să se lupte pentru un obiectiv mult mai îndrăzneţ decât locul 7 ocupat la finalul ediţiei trecute de campionat. Echilibrul pe tabela de marcaj s-a păstrat până în apropierea minutului 30, când antrenorul ploieştenilor, Vladimir Arnautovic, s-a decis să folosească până la finalul jocului foarte mulţi tineri jucători. Astfel, diferenţa a crescut în favoarea elevilor lui Tudor Costescu, care au încheiat spectaculos meciul. În week-end va debuta sezonul baschetbalistic, primul meci pentru piteşteni fiind programat în cadrul Cupei României, la Sibiu, în prima manşă a optimilor.

BCM U Piteşti – CSU Asesoft Ploieşti 76-66
(14-14, 16-17, 25-19, 21-16)
BCM PITEŞTI: Velickovic 21, Vujacic 12, Hallett 12, Senai 10, Neguţ 8, Chirof 5, Stefanovic 4, Kazarnovski 4. Antrenor: Tudor Costescu
CSU ASESOFT: Albijanic 23, Jones 16, Szijarto 7, Negoiţescu 7, Căpuşan 4, Dumitrescu 4, Dogaru 2, Arărău 2, Vlahovic 1. Antrenor: Vladimir Arnautovic

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3