NOR CURIER 930X122

Calota

Calotă vrea să-şi elimine fosta echipă din Cupa României

Transferat în această vară de la CSU Atlassib Sibiu, unde a petrecut şase ani, Octavian Popa-Calotă are ocazia de a reveni „acasă” în chiar meciul de debut pentru BCM U Piteşti! Echipa antrenată de Tudor Costescu va juca duminică, de la ora 18 în Sala Transilvania, meciul tur din cadrul optimilor de finală ale Cupei României, returul fiind programat sâmbăta viitoare, la Piteşti.

Deşi e conştient că Sibiul e o formaţie valoroasă, Popa-Calotă spune că actuala sa echipă are forţa de a o elimina din competiţie. Ba, mai mult, fundaşul venit din oraşul de pe malul Cibinului speră ca BCM U Piteşti să treacă şi de următoarea fază, pentru a accede în Final Four-ul competiţiei! „Consider că avem potenţialul de a ajunge în Final Four anul acesta. Vom lua fiecare meci la rând şi vom vedea unde vom ajunge. Sibiul va rămâne tot timpul o echipă greu de bătut, mai ales pe teren propriu. Vom vedea cum se vor prezenta în primul meci din Cupă şi după aceea îmi pot forma o părere despre echipa de anul acesta”, a declarat Calotă, care a reprezentat CSU Sibiu în această primăvară la All Star Game.

Incert
În ultimele jocuri amicale disputate de BCM U Piteşti, cele din cadrul Cupei Municipiului, Octavian Popa-Calotă nu a jucat, fiind accidentat. Cu toate acestea, antrenorul Tudor Costescu spera să-l poată recupera întimp util pe baschetbalistul în vârstă de 27 de ani, care s-a integrat foarte bine la Piteşti, lucru pe care l-a constatat el însuşi: „Suntem un grup unit, cu un antrenor care ne susţine şi de la care am avut multe de învăţat, chiar dacă mă aflu la Piteşti de o perioadă relativ scurtă de timp. Am fost primit cu braţele deschise aici şi voi da totul pentru echipa mea”, a mai spus Calotă.

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90