Românul Alexandru Nicolau, în vârstă de 23 de ani, fost campion mondial la parașutism-juniori, și-a adjudecat prima etapă din acest an a Cupei Mondiale de Parașutism-disciplina precizia aterizării, competiție organizată sub egida Federației Aeronautice Internaționale. În prima etapă, care a avut loc în Rijeka (Croația), Alexandru a acumulat cel mai bun punctaj după trei runde de sărituri, devansându-i pe Al Shmmari Abdulaziz (Qatar) și Hajek Bonifac (Cehia).
“Mă bucur că am reușit să câștig prima etapă a Cupei Mondiale. Este important debutul în fiecare an competițional! Din păcate, vremea nu a ținut cu noi și condițiile de zbor au fost foarte dificile. Competiția s-a încheiat după numai trei salturi, cu toate că erau programate opt. Să sperăm că și următoarele etape îmi vor aduce rezultate de podium!”, a afirmat Alexandru după încheierea primei etape mondiale. În cadrul aceleiași etape, românul Radu Ioniță s-a clasat pe locul 13, iar Steliana Popa, pe poziția a treia la feminin-senioare.
Cupa Mondială de Parașutism va continua după următorul program: etapa 2 – Lesce (Slovenia) – 27-28-29 iunie/etapa 3 – Peiting (Germania) – 18-19-20 iulie/etapa 4 – Belluno (Italia) – 8-9-10 august/etapa 5 – Thalgau (Austria) – 5-6-7 septembrie și etapa 6 – Locarno (Elvetia) – 24-25-26 octombrie.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxEveniment_BTS_epitesti.jpg)




