Donaris 930 x 122

futsal

Cine reprezintă Argeşul în Cupa Coca-Cola la futsal

S-a decis cine va reprezenta judeţul Argeş în faza regională a Cupei Coca Cola la fotbal. Este vorba de o competiţie de futsal (fotbal în sală) între liceele din toată ţara.

În Argeş au concurat 22 de echipe de băieţi. În ultimul act s-au înfruntat Liceul Tehnologic ”Mihai Viteazul” şi Liceul Tehnologic Forestier Curtea de Argeş. Echipa Liceului Tehnologic Forestier Curtea de Argeş a reuşit să se impună, scor 3-1, şi să treacă mai departe în fazele regionale ale competiţiei.

Alte 6 echipe (trei de băieţi şi trei de fete) s-au calificat deja în această etapă. La partidă au asistat Adrian Dulcea şi Cătălin Barbu, antrenorul, respectiv managerul lui FC Argeş.

Cupa Coca-Cola, care a adunat la start 459 de echipe din aproape 400 de licee din întreaga ţară, continuă cu faza pe oraşe şi, mai apoi, cu fazele regionale, programate în perioada aprilie – mai în Oradea, Iaşi, Tg. Mureş și Piteşti.

La turneul final de la Bucureşti (25-26 mai), vor participa 6 echipe de băieţi şi 6 de fete (câte două din Capitală şi câte una din fiecare centru de joc din ţară), care vor lupta pentru titlul de campioană a României la futsal, la nivel de licee.

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3