Donaris 930 x 122

fc-arges

Consiliul Local a aprobat propunea lui Pendiuc pentru FC Argeş

Consiliul Local Piteşti a decis astăzi să aprobe propunerea formulată de primarul Tudor Pendiuc privind situaţia clubului FC Argeş. Astfel, în perioada următoare va fi finanţat un audit care să releve exact situaţia financiară a clubului, astfel încât fie echipa să fie preluată de Consiliul Local, fie să se găsească investitori privați. 

Au existat doar două abțineri la adresa planului propus de primar, şi anume cele ale consilierilor locali Mariean Neacşu (PP-DD) şi George Mălacu (PDL).

Mariean Neacşu, de exemplu, a spus că statul este un prost manager şi că ar trebui să fie găsiţi investitori privaţi pentru acest club fanion al judeţului.

La şedinţa de astăzi au participat şi Gica Dobrin şi managerul clubului alb-violet, Cătălin Barbu, cel care a semnat un document către autorităţile locale în care arată că situaţia financiară este delicată, iar actualii acţionari majoritari sunt dispuşi fie să cedeze jumătate din acţiuni, fie pe toate.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90