New Profesional Consult 930 x 122

Tanasa_Ciprian

CS Mioveni a bătut fără antrenor

Chiar dacă a promis că se întoarce la echipă, după demisia intempestivă de joi, antrenorul Ilie Stan nu a mai făcut-o, astfel că CS Mioveni a fost condusă de pe bancă de directorul Răzvan Tunaru. Şi nu a fost rău, ţinând cont că argeşenii au învins cu 2-1 pe Sportul Studenţesc, în deschiderea etapei a 7-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Ciprian Tănasă (min. 17) şi Raţiu (autogol, min. 34), respectiv Lungu (min. 78). În urma acestui rezultat, CS Mioveni a acumulat 6 puncte şi a urcat provizoriu pe locul 15 al clasamentului.

Partida a început perfect pentru galben-verzi care, după câteva ocazii, au deschis scorul după o fază minunată: un triunghi de pase „din prima” între Neaga, Dică şi Tănasă, finalizat de ultimul cu o scăriţă peste portar. Gazdele au continuat să atace şi şi-au dublat avantajul în minutul 34, după ce centrarea lui Enache a fost deviată în propria poartă de Alin Raţiu. Tot acesta avea să uşureze misiunea miovenenilor, încasând al doilea galben şi fiind eliminat în minutul 67 al meciului. La următoarea fază se putea face 3-0, dar Tănasă a ratat o ocazie foarte bună, după care oaspeţii au înscris pentru 2-1, prin Lungu, iar în ultimele 15 minute CS Mioveni a tremurat pentru victorie. Partida s-a încheiat după ce şi Voicu, de la gazde, a primit cartonaşul roşu. Etapa viitoare, CS Mioveni va juca pe terenul campioanei, Oţelul Galaţi, şi până atunci va trebui să-şi găsească repede un antrenor.

CS Mioveni – Sportul Studenţesc 2-1 (2-0)
Tănasă 17, Raţiu – autogol 34  / Lungu 78

CS Mioveni: Oct. Popescu – I. Voicu, Săndulescu, M. Olteanu, G. Neagu – Enache, Mărgăritescu, V. Gheorghe (81 Cl. Ionescu 81), Neaga (90+1 Miulescu), N. Dică – C. Tănasă (90+3 Ayza). Antrenor: Răzvan Tunaru

Sportul : A. Popescu – Beţa, Raţiu, Cioranu, Farmache (32 Nicola) – Lungu, Ferfelea (70 Cheţan), T. Bălan, Maxim – L. Dobre (46 Lazăr), Nistor. Antrenor: Gigi Mulţescu

Arbitri: Florin Miron (Bucureşti) – Vladimir Urzică (Piatra Neamţ) şi Ciprian Danşa (Oradea)

Cartonaşe galbene: Olteanu, Mărgăritescu / Cheţan
Cartonaşe roşii: Voicu 89 / Raţiu 67

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3