New Profesional Consult 930 x 122

    scm_arg_volei

    Echipa feminină de volei vizează prima victorie în deplasare

    Cu o victorie şi o înfrângere la activ, SCM CSU Argeş Volei revine în competiţie sâmbătă, de la ora 14, cu un meci la Bucureşti, în faţa echipei CSM Ecorec. La formaţia piteşteană ar putea debuta Anca Martin după 10 ani, fosta campioană şi componentă a echipei naţionale de volei. Valoarea şi experienţa jucătoarei care a plecat de la vârsta de 18 ani de la Piteşti ar putea ajuta pe SCM CSU Argeş Volei să obţină prima victorie în deplasare.

    Aproape o lună a fost întrerupta campionatul de volei feminin, după doar două etape disputate în acest sezon. Perioada lungă de pauză a fost binevenită pentru antrenoarea echipei SCM CSU Argeş Volei, Nicoleta Iatan, care a putut astfel s-o introducă în schemele de joc pe Anca Martin, venită la Piteşti după începerea campionatului. Aşa cum e-piteşti.ro a mai scris, fosta campioană cu Dinamo s-a întors acasă, la echipa la care a debutat, după 10 ani de volei la cel mai înalt nivel, jucat atât în Bucureşti, cât şi în campionatele din Franţa şi Polonia. Anca Martin ar fi putut evolua încă de la meciul cu „U” Cluj, câştigat de Argeş Volei cu scorul de 3-2, dar o accidentare minoră suferită în dimineaţa jocului a împiedicat-o să intre în teren.

    Acum, Anca Martin este validă şi dispusă să-şi ajute echipa să îşi adjudece prima victorie în deplasare în acest sezon. Adversara formaţiei piteştene este CSM Ecorec Bucureşti, echipă care a acumulat şi ea tot o victorie şi o înfrângere, dar care are un punct în plus în clasament faţă de SCM CSU Argeş Volei, deoarece victoria a fost cu scorul de 3-1. “Această pauză ne-a folosit foarte mult. Echipa s-a mai omogenizat, iar relaţiile interpersonale şi de joc s-au îmbunătăţit. Cred că am trecut şi peste punctul pe care l-am dat Clujului. Sper să învăţăm din toate greşelile”, a declarat antrenoarea Nicoleta Iatan pentru site-ul oficial al clubului, scmpitesti.ro

    555 X 222 POSADA 2

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    New Profesional Consult 570×90