- Publicat de: ePitești
- 6-08-2015, ora 7:58
- Sport
VEDETELE LUI FC ARGEȘ VOR DA AZI AUTOGRAFE
Astăzi, de la ora 10, Muzeul Judeţean-Secţia Muzeul Sportului Argeşean-Campionii va oferi publicului vizitator prilejul de a asista la o întâlnire cu foste glorii de la FC Argeș şi cu actualii jucători ai echipei alb-violete. Porţile muzeului din Pitești vor fi deschise tuturor iubitorilor sportului cu balonul rotund şi susţinătorilor echipei FC Argeş.
Citiți și: Acasă la legenda golului istoric: Ce face la 70 de ani atacantul RomânieiÎncepând de la ora 13 fotbaliştii de ieri şi de azi le vor oferi celor prezenţi autografe şi o scurtă incursiune în lumea fotbalului.
Cu acest prilej, Viorel Moiceanu, component al echipei de aur a lui FC Argeş, va prezenta tricoul lui Mario Kempes folosit în partida cu Valencia din ediția 1979-1980 a Cupei Campionilor Europeni, meci câștigat de echipa alb-violetă. La finalul acestei partide Moiceanu a făcut schimb de tricouri cu Kempes, păstrând la loc de cinste echipamentul cu numărul 11 al argentinianului.
Citiți și: Scandal la FC Argeș! Dică îl desființează pe Tudose: „Domnu’ milionar…”De asemenea, vizitatorii vor avea ocazia să admire diverse obiecte care le-au aparţinut fotbaliştilor alb-violeți şi vor putea viziona filmul „FC Argeş – Drum prin ani”.
Potrivit organizatorului, alături de Viorel Moiceanu au confirmat prezența la eveniment Radu I, Radu II, Radu III, Mihai Zamfir, Gheorghe Cristian, Sergiu Moisescu, Ilie Bărbulescu, Toma Doru, Vasile Popa, Constantin (Jean) Barbu, Doru Nicolae, Remus Vlad și Gica Dobrin.
Intrarea pentru public este liberă. (Foto: fcarges1953.ro)