Dacă astăzi s-ar termina campionatul în Liga a 2-a, FC Argeş ar promova pe prima scenă fotbalistică a ţării, întrucât se află pe primul loc în clasamentul Seriei B, înainte de disputarea derby-ului, Gloria Bistriţa – Poli Timişoara (luni, ora 19). Din păcate, sezonul este doar la început, însă îmbucurător este faptul că, după doar patru etape, alb-violeţii au acumulat 10 puncte (trei victorii şi un rezultat de egalitate).
Sâmbătă, pe stadionul „Nicolae Dobrin”, FC Argeş a învins cu scorul de 3-0 pe Mureşul Deva, victoria conturându-se după primul sfert de oră, atunci când Rover Cârstea şi Daniel Ghiţă înscriseseră pentru 2-0, primul gol fiind marcat din lovitură de la 11 metri, iar al doilea după un lob superb. A treia reuşită a venit cu 15 minute înainte de final şi i-a aparţinut fiului fostului căpitan al Argeşului de pe vremea când echipa evolua în Cupa UEFA, Vasile Popa, Alin Popa. De remarcat este că echipa pregătită de Viorel Dumitrescu a evoluat mai bine de o oră cu un om mai puţin pe teren, Răuţă fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene. Gazdele ar fi putut să-şi mărească destul de consistent avantajul, dar acelaşi Rover Cârstea a mai irosit câteva ocazii bune de a marca.
În cazul unei victorii a Bistriţei la un singur gol diferenţă, sau a unui rezultat de egalitate dintre Gloria şi Poli Timişoara, FC Argeş va rămâne pe prima poziţie a clasamentului până sâmbătă, când tot pe teren propriu, piteştenii vor juca de la ora 11 cu Gloria Bistriţa.




