Donaris 930 x 122

Iată cum pierde FC Argeș 2.500.000 de euro!

Dacă nu s-ar fi aflat aproape de un faliment iminent, FC Argeș ar fi avut acum șansa să câștige bani frumoși de pe urma transferului în străinătate a unui jucător de națională.

Este vorba de stelistul Cristian Tănase, care și-a început cariera fotbalistică la juniorii lui FC Argeș, ulterior evoluând pentru alb-violeți în prima Ligă. Potrivit Fanatik, Tănase ar fi dorit de Cosmin Olăroiu la echipa din Dubai pe care o antrenează, Al Ahli. Aceeași sursă afirmă că Al Ahli este dispusă să achite Stelei peste 5.000.000 de euro pentru Cristian Tănase.

FC Argeș deține, însă, dreptul la 50% din suma cu care „Dodel” ar fi transferat peste hotare de la Steaua. Fanatik mai scrie că pentru a nu pierde jumătate din suma de transfer vehiculată, adică 2.500.000 de euro, Steaua ar aștepta ca FC Argeș, club aflat acum în insolvență, să fie declarat falimentar. Totuși, din același motiv, dacă declararea falimentului va întârzia Steaua ar fi dispusă să aștepte până în vara anului viitor, atunci când înțelegerea cu FC Argeș expiră.

În baza unui contract pe 5 ani, Cristian Tănase a fost transferat de la FC Argeș la Steaua în august 2009. Potrivit înțelegerii contractuale de atunci dintre cele două cluburi, FC Argeș urma să primească 50% dintr-un eventual transfer al lui Tănase în străinătate pe care Steaua l-ar fi făcut în perioada celor 5 ani.

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90