- Publicat de: admin
- 26-07-2014, ora 11:49
- Sport
A ÎNCEPUT CAMPIONATUL BALCANIC DE ATLETISM ORGANIZAT ÎN PITEŞTI!
Astăzi şi mâine se desfăşoară în Piteşti, pe stadionul „Nicolae Dobrin”, Campionatul Balcanic de Atletism Seniori, o astfel de competiţie fiind organizată în România pentru prima dată după 24 de ani.
Citiți și: Pitești. Accident lângă Spitalul Militar. Mașină praf!Încă de dimineaţă pe noua pista a stadionului au avut loc primele antrenamente şi probe (calificări – serii). Din păcate, numărul spectatorilor este redus, dar se aşteaptă ca după-amiază, când are loc deschiderea oficială a manifestării, la ora 17, să fie o asistenţă mai numeroasă.
În concurs sunt înscrişi circa 500 de sportivi, care reprezintă 15 naţiuni. „Obiectivul nostru este să avem 5-6 sportivi în finale şi să obţinem cel puţin 2 medalii.”, a spus ieri, în conferinţa de presa organizată la Primărie, preşedintele Federaţiei Române de Atletism, Sandu Ion. Acesta a amintit faptul că se vor acorda şi 10 premii în bani la fiecare probă, atât la feminin, cât şi la masculin. Competiţia va fi urmărită şi de circa 2.800 de elevi de la şcolile şi liceele din judeţul Argeş. Mâine au loc finalele şi festivităţile de premiere.
Citiți și: Povestea care a adus bucurie și magie în Pitești!