Donaris 930 x 122

    FC_Arges_curatenie

    La FC Argeş se pregăteşte deja curăţenia de iarnă

    Deşi echipa alb-violetă are un start bun de campionat, în condiţiile în care se bazează pe un lot format din tineri jucători, conducerea clubului se gândeşte serios să se despartă de unii fotbalişti, care nu au dat randament până acum. Managerul Cătălin Barbu a declarat răspicat că le-a atras atenţia jucătorilor de la FC Argeş că, dacă nu vor fi serioşi la antrenamente şi jocuri, vor pleca la iarnă, indiferent de numele lor!

    „La iarnă vor pleca, dacă nu vor înţelege să fie serioşi! Noi căutăm jucători în cotinuare, să nu credeţi că ne-am făcut un lot şi, gata, nu ne mai interesează”, a fost avertismentul lui Cătălin Barbu, nemulţumit de comportamentul unor jucători. Deşi nu a nominalizat, managerul clubului se pare că se referă la fotbaliştii care în ultimele etape şi-au lăsat echipa în inferioritate numerică, punând în pericol rezultatele. Mult mai conciliant a părut antrenorul secund Valentin Ivan, care a pus greşelile jucătorilor pe seama tinereţii: „Avem nişte copii foarte talentaţi. Mai greşesc, e normal, dar uşor-uşor trebuie să scăpăm şi de acestea. Devenim din ce în ce mai serioşi meci de meci”.

    Ionescu, trei etape de suspendare
    Fundaşul central Octavian Ionescu a primit o grea lovitură din partea Comisiei de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal! Pentru cartonaşul roşu încasat în meciul cu Juventus Bucureşti, Ionescu s-a ales cu o suspendare de trei etape! Mult mai ieftin a scăpat Marius Ion, el fiind suspendat doar o etapă, pentru că eliminarea acestuia a survenit în urma acumulării a două cartonaşe galbene. Primul meci în care cei doi vor lipsi este cel cu Arieşul Turda, de sâmbătă, de la ora 11.

    Eco moto 555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    New Profesional Consult 570×90