EcoMoto 930×122

cornel_sorescu

Patru echipe se bat pentru promovarea din campionatul judeţean

După disputarea a o treime din campionatul judeţean, patru echipe au rămas în lupta pentru locul întâi, cel care asigură locul în barajul de promovare în Liga a III-a. Rucărul, SCM Piteşti, „Dănuţ Coman” şi Ştefăneştiul sunt formaţiile pe care, preşedintele AJF Argeş, Cornel Sorescu, le vede ca favorite pentru a lua locul lui Atletic Bradu în al treilea eşalon.

În acest weekend, pe stadionul sintetic al stadionului „Nicolae Dobrin”, va avea loc derby-ul campionatului judeţean de fotbal: AFC Dănuţ Coman – SCM Piteşti. Chiar înainte de jocul ce o poate readuce pe SCM Piteşti pe primul loc al clasamentului, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Cornel Sorescu, a spus într-un interviu acordat site-ului sportinmuscel.ro că patru echipe se vor bate în acest sezon pentru promovare. „Este un început echilibrat, deja s-au desprins, după disputarea a 13 etape, trei echipe: CS Rucăr, SCM Piteşti şi Şcoala de Fotbal Dănuţ Coman. Urmează acum să joace între ele, Coman cu SCM, apoi Rucăr cu SCM… În apropierea lor se află şi Viitorul Ştefăneşti, o echipă care e în creştere de la an la an şi, ca de obicei, Dinamic Mioveni, o formaţie care termină în apropierea podiumului de fiecare dată. Nu au fost probleme deosebite, nivelul campionatului este la acelaşi nivel valoric ca cel din anii trecuţi, cu menţiunea că apare această echipă de copii a Şcolii Dănuţ Coman, formată numai şi numai din juniori, chiar copii care mai au doi trei ani de juniorat! Să vedem acum câtă maturitate au să câştige seria, aşa cum îşi doresc. De altfel, asta îşi doresc şi cei de la SCM Piteşti, CS Rucăr şi Viitorul Ştefăneşti”, a spus Cornel Sorescu.

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90