New Profesional Consult 930 x 122

Porcisteanu_campion

Porcişteanu – CAMPION!

Pilotul piteştean şi-a văzut visul cu ochii! Azi a devenit campion naţional de raliuri, după ce a terminat al patrulea în Raliul Moldovei Comfert Bacău. Este pentru prima dată de la retragerea Uzinei de Autoturisme Dacia din raliuri, când un piteştean îşi adjudecă titlul! În vârstă de 29 de ani, Valentin Porcişteanu este la prima performanţă din cariera pe care o vrea cât mai lungă.

La Bacău, Vali Porcişteanu a mers atipic pentru el. Obişnuit să scoată cei mai buni timpi, să meargă agresiv şi în viteză, pilotul piteştean s-a cenzurat cât a putut, obiectivul fiind titlul. Pentru acesta, avea nevoie în primul rând să-l ţină maşina până la finalul raliului, şi de un timp bunicel, care să-l aducă în primii şapte în clasament. După prima zi, Porcişteanu era în grafic (al şaselea), dar în a partea a doua a raliului a apăsat mai mult pe pedala acceleraţiei. A urcat două locuri cu două probe speciale înainte de final, moment în care organizatorii au luat decizia de a suspenda PS 12 şi PS 13, din cauza traseelor impracticabile. Şi cum zarurile erau aruncate, echipajul Porcişteanu – Dobre a devenit campion!

Raliul Moldovei a fost câştigat de Bogdan Marişca, urmat de Marco Tempestini, Dan Gârtofan şi Vali Porcişteanu. În clasamentul general, Porcişteanu a fost urmat de Marişca şi Gârtofan.

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3