New Profesional Consult 930 x 122

banner_dobrin_4ani

Protest al suporterilor faţă de conducerea clubului FC Argeş

Fanii echipei FC Argeş au profitat de faptul că s-au întâlnit pentru a comemora patru ani de la moartea lui Nicolae Dobrin, pentru a protesta faţă de conducerea clubului alb-violet. După ce au depus coroane la mormântul marelui fotbalist piteştean, suporterii au lăsat flori şi la bustul de la stadion, după care au arborat un mesaj în care îi transmit lui Dobrin că incompetenţii i-au îngropat clubul.

Aşa cum au promis, membrii galeriei Argeşului au fost la mormântul lui Nicolae Dobrin, unde au aprins lumânări, au depus garoafe albe şi violete şi au scandat numele idolului lor: „Nicolae Dobrin, să ştii că noi te iubim!”. După acest moment trist, aceştia s-au îndreptat către statuia care se află la intrarea în stadion, unde au aprins torţe în culorile steagului, roşii, albe şi albastre. La patru ani de la moartea celui mai iubit fotbalist român al tuturor timpurilor, fanii au cântat:

„Adio, Dobrine,
România toată plânge după tine!
Adio, Dobrine,
Tot timpul ne vom aminti de tine!”

„I-au distrus clubul”
Cu ocazia aceasta, suporterii nu i-au uitat pe patronii clubului FC Argeş, cei care au retrogradat echipa cu mituirea arbitrilor, făcând de râs o grupare cu mare tradiţie în fotbalul românesc, gruparea care a fost mândră odată că l-a dăruit României pe cel mai mare fotbalist, Nicolae Dobrin. Fanii au arborat un mesaj dur la adresa conducerii: „4 ani de când te-ai ridicat / Incompetenţii clubul ţi l-au îngropat”.

Mai mult, şefii galeriei i-au îndemnat pe conducătorii clubului, cu care se află într-un continuu conflict, să vândă şi să plece! „Dacă aş putea, l-aş ruga pe Dobrin să învie Argeşul, fiindcă a murit odată cu el”, a declarat Florin Dobre, în timp ce Emil Popa a spus: „Sperăm că, de acolo, de sus, Nicolae Dobrin să-i judece pe cei care i-au distrus clubul”.

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90