New Profesional Consult 930 x 122

beijing

PITEȘTEANUL MARIAN OPREA, ÎN FINALĂ LA CAMPIONATUL MONDIAL

Cu adevărat port drapelul delegației noastre prezente la cea de-a 15-a ediție a Campionatelor Mondiale, care se vor încheia duminică în Beijing, vicecampionul olimpic din 2004, piteșteanul Marian Oprea, și-a asigurat prezența în finala de la triplusalt.

Citiți și: SIMONA HALEP, NUMĂRUL 1 MONDIAL

De altfel, elevul emeritei Doina Anton a fost singurul concurent din preliminariile probei care a reușit din prima încercare să treacă de barem (17, 00 metri), cu o săritură care a măsurat 17, 07 metri, cel mai bun rezultat al sezonului pentru atletul nostru.

El a avut al treilea rezultat în calificări, după cubanezul Pedro Pichardo, care, cu toate că deține cea mai bună performanță mondială a sezonului, cu 18, 08 metri, a avut, cu siguranță, mari emoții, numai ultima încercare aducându-i siguranța promovării în ultima fază a probei, cu 17, 43 de metri. A doua performanță a aparținut americanului Christian Taylor (17, 28 de metri).

Citiți și: EXCEPȚIONAL! PITEȘTEANUL MARIAN OPREA, BRONZ LA EUROPENE

Este de menționat că din totalul de 28 de concurenți numai cinci săritori s-au calificat “la barem”.

Finala se va disputa mâine. (Articol editat, preluat de pe http://www.fra.ro/)

555 X 222 CAPRA
eurial 570×90