930×122 CAPRA 5

Porcisteanu_drift

Vali Porcişteanu a făcut show la Drift Grand Prix-ul de la Bucureşti

Proaspătul campion naţional de raliuri, piteşteanul Vali Porcişteanu, a fost surpriza celui mai mare eveniment automobilistic al anului, Drift Grand Prix-ul de la Bucureşti, spectaculosul concurs care a adunat la start numeroşi piloţi din întreaga Europă. Porcişteanu a făcut în Piaţa Constituţiei câteva derapaje controlate cu maşina campioană, Mitsubishi Lancer EVO 9.

La doar o săptămână după ce a devenit, în premieră, campion naţional de raliuri, pilotul piteştean Vali Porcişteanu şi-a scos maşina în public. Şi nu orice fel de public, ci unul foarte exigent, cunoscător al fenomenului auto, cel de la Drift Grand Prix-ul de la Bucureşti. Evenimentul care a adunat la start piloţi din 14 ţări s-a bucurat, într-o pauză, de un show „marca Porcişteanu”. Acesta a efectuat câteva derapaje controlate, viraje ameţitoare şi sprinturi, în aplauzele spectatorilor.

După prima zi de drifturi, în finala de 16 s-a calificat un singur pilot român, ceea ce arată cât este de ridicat nivelul valoric al competiţiei de la Bucureşti.

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90