Superbul Mitsubishi Lancer EVO 9 al lui Vali Porcişteanu şi-a schimbat culorile cu câteva zile înaintea ultimei etape a Campionatului Naţional de Raliuri, la sfârşitul căreia pilotul piteştean are mari şanse să se încununeze campion! Bolidul nu va mai fi alb-albastru, ca până acum, ci galben-negru, culorile noului şi puternicului sponsor al echipajului Porcişteanu – Dobre.
Vineri şi sâmbătă, Vali Porcişteanu va concura în ultima etapă a CN de Raliuri, Raliul Moldovei COMFERT Bacău, prima ediţie. Cu 20,5 puncte avans faţă de următorul clasat în ierarhia provizorie, Bogdan Marişca, pilotul piteştean are nevoie de o clasare pe minim locul 7 pentru a deveni în premieră campion naţional! Performanţa deosebită a echipajului Vali Porcişteanu – Dan Dobre nu a putut trece neobservată de una dintre cele mai puternice firme din domeniu, Prista Oil, care s-a decis să sprijine cuplul piteştean în tentativa lui de a deveni cel mai bun din ţară.
Astfel, producătorul de uleiuri s-a implicat nu numai financiar şi logistic, ci şi… tematic! Mitsubishi-ul EVO pe care concurează Vali Porcişteanu a fost vopsit în culorile firmei, galben-negru. Fanii lui Vali vor avea o surpriză atunci când îl vor vedea pe pilotul piteştean pe traseu, deoarece aceştia erau obişnuiţi cu culorile alb-albastru pe bolidul campion!
Interesant este că actualul sponsor al lui Vali Porcişteanu l-a susţinut şi pe fostul fotbalist dinamovist Florentin Petre în scurta perioadă petrecută de acesta în raliuri. Colaborarea celor două părţi s-a concretizat cu titlul de campion naţional de raliuri al Bulgariei, pentru micuţul fost fotbalist.
Foto: Rally Magazin





