Când nimeni nu se mai aştepta, echipa piteşteană de baschet şi-a revenit şi a câştigat pe terenul unde până şi formaţiile bune ale campionatului au avut de suferit: la Oradea. După cinci înfrângeri consecutive, BCM U Piteşti a câştigat cu scorul de 81-78, deşi cu 10 minute înainte de final, elevii lui Tudor Costescu erau conduşi la şapte puncte diferenţă! Vedetele Piteştiului au fost Uros Velickovic, care a înscris de patru ori de la mare distanţă şi americanul Damien Kinlock, la primul său meci foarte bun, după două săptămâni de acomodare.
Pentru prima oară în acest campionat, BCM U Piteşti a început bine meciul, nemailăsându-se condusă pe tabela de marcaj încă din start. Cu un Velickovic „în mână”, extem de precis, şi cu un Kinlock imperial sub cele două panouri, oaspeţii s-au distanţat încet şi sigur. La jumătatea jocului, BCM U conducea cu nouă puncte diferenţă şi se părea că meciul este încheiat, mai ales că elevii lui Tudor Costescu „au trăit” în acest campionat doar prin evoluţia excelentă din partea a doua a meciului.
La revenirea de la vestiare, însă, stupoare: piteştenii sunt din nou de nerecunoscut, aşa cum s-a întâmplat în ultimele cinci partide pierdute consecutive în acest sezon. În doar trei minute, diferenţa s-a evaporat şi gazdele au egalat la 52! Pe val, orădenii au defilat în continuare şi au mai înscris încă opt puncte, în timp ce baschetbaliştii lui Costescu n-au mai nimerit coşul timp de cinci minute! Practic, în şapte minute ale sfertului 3, scorul în partida CSM Oradea – BCM U Piteşti a fost 22-5! Din fericire, pauza dintre sferturi a venit la timp şi oaspeţii s-au trezit din pumni. Şi, nu numai atât, au preluat din nou frâiele jocului. Au egalat la 70 în minutul 35, iar ultimele minute ale meciului s-a jucat „care-pe-care”!
Oradea a continuat să spere şi, ultima oară când s-a aflat la conducere a fost în minutul 37 (77-74). Velickovic şi Kinlock au marcat apoi pentru revenirea oaspeţilor pe tabelă (78-79), iar ultimul coş al meciului a consfinţit victoria dramatică a oaspeţilor: 78-81.
CSM Oradea – BCM U Piteşti 78-81
(14-20, 24-27, 28-12, 12-22)
ORADEA: Topchov 21, Navickas 15 (2×3), Pesic 14 (2×3), Maric 11 (1×3), Lazăr 11, Paşca 4, Markovic 2. Antrenor: Cristi Achim
A mai jucat: Lupusavei
PITEŞTI: Velickovic 24 (4×3), Kinlock 18, Vujacic 12 (1×3), Popa Calotă 10, Hallett 6 (2×3), Stefanovic 6 (1×3), Isleam 5. Antrenor: Tudor Costescu
A mai jucat: Neguţ
Arbitri: Marius Udrică, Ciprian Stoica, Bogdan Podar
MVP-ul meciului: Damien Kinlock (BCM U Piteşti)





