Eurial 263×587

Viorel Dumitrescu, frustrat dar mulţumit de egalul de la Vâlcea

viorel-dumitrescu_antr

Antrenorul echipei FC Argeş, Viorel Dumitrescu, a declarat după meciul pe care l-a încheiat la egalitate, 2-2 cu CSM Rm. Vâlcea, că se simte frustrat fiindcă a primit golul egalizator în minutul 89, dar mulţumit, deoarece gazdele au jucat mai bine şi au avut mai multe ocazii. FC Argeş rămâne neînvinsă în meciurile din deplasare, dar a pierdut mult din avansul pe care-l avea faţă de echipele de sub podium.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222 LA COCOS

Cu 15 puncte acumulate în opt etape, FC Argeş rămâne pe locul trei al clasamentului Seriei B a Ligii secunde, la egalitate cu Gloria Bistriţa (care are un joc mai puţin) şi la trei puncte în spatele lui Poli Timişoara. Însă, poziţia îi este ameninţată de Unirea Alba Iulia, care a venit la un punct distanţă şi de Mureşul Deva (12 puncte, un meci mai puţin) şi Gaz Metan Severin (11 puncte, un meci mai puţin disputat). Dacă nu ar fi primit gol în minutul 89, FC Argeş ar fi câştigat nemeritat la Vâlcea, lucru recunoscut după terminarea meciului şi de antrenorul Viorel Dumitrescu: „Sunt puţin frustrat pentru că am luat gol în final, pe o nesincronizare a liniei de fund, dar sunt mulţumit de acest egal care, după mine, a fost echitabil. La 1-1, echipa gazdă putea înscrie, dar am făcut noi 2-1. Aşa s-a întâmplat şi în repriza a doua, puteam face 3-1 când Ivănică a scăpat singur cu portarul şi se termina jocul, aşa am fost egalaţi”.

Cu toate că s-a scurs doar un sfert din meciurile acestei ediţii de campionat, iar FC Argeş nu a jucat încă cu Poli Timişoara, UTA, Unirea Alba Iulia sau Gaz Metan Severin, Viorel Dumitrescu spune că se gândeşte la promovarea în Liga a II-a: „Sunt două candidate la promovare, aproape singure. Ne gândim şi la promovare, de ce să nu o  spunem, dar mai este mult până să vorbim de acest aspect. Vrem să ţinem cât mai sus, aproape de primele două locuri, pentru că nu se ştie niciodată, este posibil orice”, a dezvăluit tehnicianul Argeşului.

570×90 LA COCOS
263×587.jpg La COCOS