- Publicat de: admin
- 18-06-2014, ora 9:10
- Sport
VLĂDOIU ÎL ACUZĂ PE PRIMARUL PENDIUC: „E VINOVATUL PRINCIPAL!”
Noul președinte al Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a fost ieri în Pitești. Burleanu a asistat la meciul AS Valea Ursului-AS Vulturii Priboieni (4-2), care s-a disputat pe stadionul „Nicolae Dobrin” și care a contat pentru faza județeană a Cupei României.
Citiți și: Spectacol garantat! Află pe cine înfruntă FC ArgeșBurleanu a susținut și o conferință de presă, în care a anunțat că FRF intenționează să deschidă și în Pitești un centru de excelență în fotbal pentru juniorii talentați cu vârste de până în 14 ani. Președintele FRF a vorbit și despre dispariția lui FC Argeș: „Este un mare păcat că fotbalul românesc pierde nume importante. Sunt echipe cu o tradiţie fantastică și astăzi nu mai există. Una dintre acestea este FC Argeş. Clubul a dat ţării fotbalişti foarte mari, cap de afiş fiind, fără discuţie, Nicolae Dobrin. Este regretabil că s-a ajuns aici, pentru că aceste echipe, precum FC Argeş, au o tradiţie minunată în spate şi o istorie care nu poate fi uitată de nimeni.”
Prezent și el la conferința de presă, Jean Vlădoiu, fostul jucător de glorie al lui FC Argeș, dar și al unor echipe mari din București, fost component al naționalei de fotbal a României, a arătat cu degetul către primarul Piteștiului. Vlădoiu îl acuză pe Tudor Pendiuc că ar purta vina principală pentru situația în care a ajuns FC Argeș. “Vina principală şi direct răspunzător de ceea ce s-a petrecut este primarul Piteştiului. Având această funcţie de conducere, nu poţi lăsa fotbalul nostru să moară! Vorbim de FC Argeş şi, indiferent cine era patron la echipă sau ce datorii existau, trebuia să găseşti o soluţie reală şi bună pentru a redresa această echipă. Să nu uităm că nici la SCM Piteşti nu a fost o implicare prea importantă şi nici acea echipă nu a putut promova.”, a acuzat Vlădoiu, care acum este angajat al FRF. SCM Argeșul Pitești este echipa înființată și finanțată de Primăria Pitești, care evoluează în Liga a III-a. (Foto Jean Vlădoiu – Arhivă)
Citiți și: Spectacol la Pitești Arena! FC Argeș debutează în FIBA Europe Cup