Kaia 930 x 120

kfc

STARBUCKS, FĂCUT PRAF DE KFC ÎN PITEȘTI

Starbucks, făcut praf de KFC în Pitești. Dacă în urmă cu aproximativ o lună, piteștenii se îmbulzeau să stea la coadă pentru o cafea de la Starbucks (imagini, AICI), acum lucrurile sunt total diferite.

Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!

Curiozitatea și dorința de a încerca ceva ce nu le fusese până atunci la îndemână au cam dispărut. În cea mai mare parte din zi cafeneaua este aproape goală și terasa acesteia este rareori ocupată de câte un grup de adolescenți.

În restul timpului, la măsuțele din exterior se pot vedea bătrâni ce încearcă să se adăpostească de căldura de afară. Însă dacă mergi câțiva metri mai în față vei observa restaurantul KFC.

Citiți și: Pitești. Urmează două zile cu evenimente de neratat!

Aici îți este aproape imposibil să mai găsești o masă liberă, iar cozile sunt interminabile. Mulți dintre piteșteni recunosc că au dorit înființarea noii cafenele mai mult din curiozitate. Însă prețurile ridicate își spun cuvântul.

Am discutat, timp de câteva zile, cu mai multți piteșteni despre noua cafenea din centrul orașului. Părerile sunt împărțite, iar viitorul Starbucks-ului este momentan incert.

Unii piteșteni sunt încă reticenți, în vreme ce alții trăiesc visul cafelei americane. ”Cafeneaua a fost o idee bună la început. Dar nu cred că va rezista foarte mult într-un oraș destul de mic ca al nostru. Mulți sunt indignați de închiderea restaurantului McDonald’s. Prețurile nu se compară. Este și normal ca acum majoritatea tinerilor să dea năvală în KFC. Este singurul restaurant de acest fel rămas în centrul orașului.” , ne-a spus Ilinca Apostol, în vârstă de 26 de ani.

”Am fost la Starbucks. Mi se pare o idee ok. Sunt alte standarde. Am prieteni care merg acolo. Prețurile sunt accesibile după părerea mea. N-aș vrea să se revină la McDonald’s.”, este părerea lui Andrei Radu, un tânăr de 18 ani.

”Starbucks a venit cu ceva nou, ce nu a mai fost la noi și asta a făcut oamenii curioși și să-și dorească să încerce. Pentru început e ok ca inițiativă în Pitești. Am auzit oameni spunând că ne-am dezvoltat și noi. Nu cred că o să aibă un profit extraordinar de mare precum au alte locuri pentru că este o locație destul de scumpă. Nu cred că o să țină prea mult vâlva aceasta cu noua cafenea.” a spus și o tânără de 20 de ani, Grațiela Maria.

Kaia 555×222
570 X 90 CAPRA 3