Start iminent pentru stadionul SF de 100 milioane €
Nu mai este mult și lucrările la noul stadion ,,Nicolae Dobrin” vor începe, anunță edilul Cristian Gentea pe pagina sa de Facebook.
Primarul precizează că totul este în grafic.
Proiectarea este pe final și mai sunt de obținut doar două avize și de solicitat autorizația de construcție.
Chiar astăzi, Gentea, împreună cu Dani Coman, Vlad Niculae, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, și Ionuț Chiriță, reprezentat al departamentului Fonduri Europene din Primăria Pitești, au participat la întâlnirea organizată la Compania Națională de Investiții.

,,Invitația a fost făcută de Gabriel Diaconu, director CNI și supervizor al investiției noului Stadion „Nicolae Dobrin”, cel care a coordonat și proiectul Pitești Arena.
La întâlnire au participat și reprezentanții constructorului, dar și proiectanții.
S-a discutat despre: variante de gazon, degivrare, compartimentare interioară (pentru o folosire mai eficientă a spațiilor), iluminat exterior, sonorizare, panouri fotovoltaice, pistă de încălzire, terenuri de antrenament, transmite edilul”, este mesajul edilului.
Recent, pe șantierul noului stadion s-au pus ultimele detalii pentru începerea construcției și au fost efectuate măsurătorile topografice.

- Constructorul Erbașu anunță un pas important pe șantierul stadionului SF „Nicolae Dobrin” din Pitești!
- 19 ani fără Nicolae Dobrin. Primarul Piteștiului: „Sunt oameni care nu pleacă niciodată cu adevărat”
- Primarul Piteștiului, de Ziua Armatei: „Contribuție a orașului nostru de care avem toate motivele să fim mândri”
Detalii și imagini AICI.
Start iminent pentru stadionul SF de 100 milioane €
De asemenea, la sfârșitul lunii noiembrie 2024, Cristian Erbașu, reprezentantul constructorului stadionului, a făcut o vizionare a amplasamentului din Trivale, în perioada efectuării proiectării.
Amănunte AICI.

Mai este puțin și proiectul așteptat de piteșteni va deveni palpabil, iar municipiul va avea, în sfârșit, stadionul mult visat.
Foto articol: Facebook
- Când va fi gata podul de peste Râul Doamnei. Anunțul primarului piteștean Cristian Gentea
- Stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești prinde contur! În ce stadiu au ajuns lucrările la noua arenă
- Firma Bugaru, făcută celebră de Recorder, din nou în centrul atenției! Primarul Piteștiului: „Toată lumea mă înjură pe mine! Feriți-vă”
Foto principal: Descriptiv




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)









