930×122 POSADA 5

dracula_fest14

3 zile de petreceri la Cetatea Poenari

In aceasta, seara, la Cetatea lui Ţepeş de la Poenari se cânta şi se danseza, într-o atmosferă medievală, chiar în prezenţa Mărirei Sale. Sambata, între 11 şi 15, în cadrul Dracula Fest, pasionaţii de ciclism montan, au ocazia să îşi măsoare forţele la DraculaBike, organizat de Salvamont Argeş. Înscrierile se vor face până la ora 11,30, chiar la faţa locului, fiind obligatorie casca de protecţie.

Locul startului este la 3 km de barajul Vidraru, pe firul spre Cumpăna, pe drumul neasfaltat, de la troiţa din punctul Călugăriţa. De aici se vor parcurge 9 km până la baza urcării în Curmătura Runcurelei, unde va fi un post de control la care se vor valida foile de concurs, după care concurenţii vor veni înapoi, spre sosire, urmând acelaşi parcurs. Distanţa totală este de 18 km, altitudinea totală cumulată fiind de aproximativ 400 metri, nivel mediu de dificultate.

Nu se va percepe taxa de participare. Anul acesta vor fi oferite şi premii consistente. Primul loc este premiat cu 600 lei, al doilea cu 400 lei, iar locul trei cu 200 lei. Toţi participanţii vor primi şi o masă, la finalul concursului, desigur.

Mâncare la tuci şi muzică populară

Duminica, cei care nu au ca hobby sportul, pot petrece, de la ora 10.00 la Festinul lui Vodă. În ziua lăsată de Dumnezeu pentru hodină se organizează standuri cu produse tradiţionale şi o zonă a tuciurilor, unde se prepară mâncăruri specifice zonei. După amiază vor avea parte şi de un recital al formaţiilor artistice din zona Argeşului la Casa de cultură din Căpăţâneni, cu scopul de a evidenţia tradiţiile şi portul popular local. Detalii puteţi găsi şi pe www.draculafest.com.

dracula_fest_poenari11

555×222  MAIA
570×90 MAIA