Donaris 930 x 122

politia

A fost găsit capul femeii ucise și tranșate!

Capul femeii ucise și tranșate a fost găsit astăzi în albia râului Argeș, lângă podul de la Ionești, județul Dâmbovița.

„Capul a fost găsit de poliţiştii dâmboviţeni la 500 de metri în aval de podul de la Ionesti, aproape de zona unde a fost descoperită şi o mână, în albia râului. Poliţiştii sunt la faţa locului, iar căutările continuă pentru găsirea părţilor lipsă din trupul secţionat”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, Alexandra Niculae, citată de Mediafax.

Tot astăzi, criminalul care și-a tranșat victima a fost adus, sub escortă, la apartamentul său din orașul Topoloveni-Argeș. Anchetatorii au făcut percheziții în apartament, ridicând mai multe probe. Ieri, procurorii au percheziționat și casa părintească a criminalului, casă situată în comuna argeșeană Leordeni. Urmează ca procurorul de caz să stabilească în curând și momentul în care va fi reconstituită fapta.

Florin Mînzăraru, bărbatul de 37 de ani din Topoloveni acuzat de uciderea și tranșarea unei femei, a fost arestat preventiv aseară. La propunerea procurorilor, Tribunalul București a decis arestarea lui preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Acesta și-a recunoscut faptele, declarând că mobilul crimei au fost jaful și violul. Amintim că în noaptea de miercuri spre joi, 29 spre 30 mai, anchetatorii l-au reținut pentru 24 de ore pe suspect. Potrivit anchetatorilor, suspectul a fost eliberat în luna aprilie a acestui an din pușcărie, unde a ispășit o condamnare pentru viol. El a fost reținut sub acuzațiile de omor deosebit de grav, tâlhărie şi profanare de morminte.

Procurorii spun că în noaptea de 24 spre 25 mai bărbatul a luat-o pe femeie la ocazie în autoturismul fratelui său, existând și imagini în acest sens surprinse de o cameră de supraveghere. În mașină s-ar fi găsit urme de sânge. Anchetatorii declară că bărbatul a dus-o pe femeie la el acasă, acolo unde a tâlhărit-o, după care a omorât-o, i-a segmentat cadavrul și ulterior l-a aruncat în râul Argeș, de pe podul din Căteasca, județul Argeș. Femeia ucisă și secționată (cadavrul a fost găsit fără cap, mâini și picioare) se numea Iuliana Neblea, avea 36 de ani și făcea zilnic naveta din localitatea în care domicilia, Valea Mare (județul Dâmbovița) către orașul Topoloveni (județul Argeș), acolo unde lucra la o fabrică de pâine. Crima a avut loc la drumul de întoarcere către casă.

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90